ȘTIRI

Teatru: Dublura

Având o bogată experiență atât ca regizor de teatru, cât și ca jurnalist, Petru Ionescu debutează în dramaturgie cu un text provocator despre lumea teatrului – cea pe care o cunoaște cel mai bine și pe care o expune în toată “goliciunea” ei. Spectatorul este invitat să asiste la o repetiție deschisă prilejuită de o schimbare de distribuție în piesa „Pescărușul” de A.P. Cehov: Actrița tânără (Gabriela Hamzescu) preia rolul Nina Zarecinaia de la Actrița în vârstă (Silvia Codreanu), aceasta urmând să joace Arkadina în același spectacol. Replicile cehoviene se împletesc cu “replicile” actrițelor într-un dans amețitor al furiei, milei, dragostei, ironiei și, nu în ultimul rând, al morții. Regizorul este interpretat de Virgil Constantin.

„Dublura” este una din cele 11 piese de teatru scrise de Petru Ionescu, reunite într-un volum care așteaptă să fie publicat și care va purta numele „Repetiția”. În octombrie 2011, textul a beneficiat de un spectacol–lectură la Uniunea Scriitorilor din România în cadrul Clubului Dramaturgilor.

Tânăra generație se află într-o perpetuă căutare a propriei identități, negând uneori valorile trecutului. Conflictul care se naște între cele două protagoniste, o falsă “luptă între generații” este mediat de regizor care recurge la învățăturile marelui Stanislavski în încercarea de a găsi “adevărul creației”. Vineri, 5 octombrie, la ora 19:00, Godot îi așteaptă pe iubitorii teatrului la un spectacol despre dragoste, artă și moarte, având în centru aceeaşi femeie-actriţă la vârste diferite  şi bărbatul-regizor care o vede Dublu…ră.

 

Text și regie: Petru Ionescu

Cu: Silvia Codreanu, Virgil Constantin, Gabriela Hamzescu

 

Durata: 1h40min

Bilet: 25 lei


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button