Teatru: Accidente inspaimantatoare pe terenul de joaca

de:
04 sept. 2012
0 Afișari
Teatru: Accidente inspaimantatoare pe terenul de joaca

„Accidente înspăimântătoare pe terenul de joacă” spune povestea lui Doug (Tudor Aaron Istodor) şi Kayleen (Simona Cuciurianu) pe parcursul a 30 de ani de viaţă, din copilărie până la vârsta de 38 de ani. Relația dintre ei este urmărită într-un stil tragicomic din perspectiva rănilor care îi aduc, periodic, împreună, uniţi într-un mod unic şi de neînţeles pentru restul lumii. Dramaturgul Rajiv Joseph construieşte o poveste convingătoare, neconvențională, despre natura viscerală a iubirii (ne)împărtăşite. Salturile temporale succesive dintre scene dezvăluie spectatorului frânturi din relația dintre Doug şi Kayleen, în timp ce aceștia se apropie unul de celălalt sau se distrug reciproc prin răni reale şi imaginare. Piesa, prezentată la Godot în premieră pe țară, explorează cu umor harta relațiilor interumane, presărată cu ochi vineți, răni infectate și dragoste.

Autorul Rajiv Joseph este una dintre noile revelații ale teatrului american, câștigând numeroase premii precum NEA Award pentru cea mai bună piesă şi Whiting Writers Award. În 2010 a fost finalist în cursa pentru Premiul Pulitzer, cu piesa „Bengal Tiger at the Baghdad Zoo”.

Regizorul american Ryan Whinnem este director al Companiei de Teatru „Vacant Lot” în New York. A colaborat cu „Milwaukee Shakespeare”, „The Folger Theatre„ şi “The Shakespeare Theatre” şi a lucrat ca regizor în Boston, Baltimore, Washington DC şi New York City.

 

Regia: Ryan Whinnem

Distribuția: Tudor Aaron Istodor, Simona Cuciurianu

Scenografia  și afișul: Tudor Prodan

Spectacol produs de Asociaţia Pro Drama, Teatrul Fără Frontiere şi Godot Cafe-Teatru

Sponsor: Brâncoveanu Vinars

 

Bilet: 25 lei
Cookies