Un bărbat din Argeș a fost victima unei înșelătorii organizate de o grupare care pretindea că acționează în numele lui Călin Georgescu, fost candidat independent la prezidențiale.
Inițial, i s-a promis că va primi câte 15 lei pentru fiecare like dat pe TikTok la postările lui Georgescu. Ulterior, escrocii l-au convins să investească în criptomonede pe platforme dubioase, determinându-l să le transfere 8.000 de lei, sumă pe care nu a mai putut să o recupereze.
În urmă cu o săptămână, un bărbat a fost abordat pe WhatsApp de un număr necunoscut. Acestuia i s-a propus ca, în schimbul unor like-uri pe care trebuia să le dea la anumite postări care-l promovau pe Călin Georgescu și protestele susținute de acesta, să primească sume de bani.
Pentru fiecare like dat urma să primească 15 lei. Bărbatul a acceptat, însă fără a ști cine sunt persoanele care l-au contactat și de unde au numărul lui, mai ales că, la alegerile de anul trecut, el l-a votat pe Călin Georgescu.
După ce a fost de acord, conversațiile s-au mutat pe un grup de Telegram, intitulat „Grupul de lansare a sarcinilor TikTok”, în care se aflau peste 2.000 de membri.
În descrierea proiectului, era scris următorul mesaj:
Dacă finalizaţi 20 de sarcini la rând, veţi primi un bonus suplimentar de 300 de lei. Postaţi 20 de sarcini în fiecare zi. Prima misiune începe la 09:30. Vă rugăm să planificaţi timpul pentru a finaliza sarcina”.
Bărbatul a primit la început bani din partea escrocilor, însă, la un moment dat, aceștia i-au propus să investească mai departe. La început, 700 de lei, apoi 2.400, iar sumele tot creșteau. În total, bărbatul le-a trimis aproximativ 8.000 de lei, bani pe care nu i-a mai primit înapoi.
Victima spune că a vorbit cu cei de la bancă, care i-au comunicat că mai sunt și alte persoane în situația lui. Ulterior, bărbatul a făcut plângere la DIICOT.
Citește tot materialul pe www.antena3.ro.
Te-ar putea interesa și: