Pe lângă faptul că frații Herdan puseseră în perioada interbelică bazele unui adevărat imperiu al panificației (cifrele arată că la 1938 aproape 10% din producția alimentară a Bucureștiului era realizată de ei), aceștia au adus în premieră în Capitală și în România și conceptul american de fast-food, care se numea pe atunci „automat”. De la macaroane la mititei, de la felii de tort la amandine, toate erau servite din vitrină de doamne în uniformă, iar locul a devenit repede un magnet pentru „boemii” vremurilor, mai ales datorită prețurilor modice. În următoarele rânduri vă vom prezenta povestea „automatelor” Herdan din centrul București.
Dincolo de restaurantele distinse ale Bucureștiului interbelic, de barurile sofisticate de pe lângă Calea Victoriei sau de cafenelele și bodegile unde își petreceau zilele scriitorii și actorii vremii se află „automatele” Herdan, care au rămas în istorie datorită conceptului nou pe care l-au adus în România, a prețurilor accesibile și a curățeniei impresionante. „Invenția” fraților Herdan era un concept adus din Statele Unite și era practic un strămoș al fast food-urilor de astăzi care au împânzit Capitala. Aici veneau și oameni care voiau să mănânce o masă caldă repede, în pauza de prânz de la muncă, dar și „gentilomi” care se adunau la mese să piardă timpul, să flirteze cu vreo fată sau să discute despre viață, politică și fel de fel de alte subiecte. Prețul? Șapte lei, orice din meniu.
Primele două astfel de „automate” Herdan se aflau în centrul orașului, unul la Blocul ARO (unde a funcționat Cinematograful Patria) și în Bulevardul Academiei, vizavi de librăria Cartea Românească. În spatele unei vitrine și al unei mese cu tăvi cu fel de feluri de mâncare se aflau mai multe doamne îmbrăcate în uniformă verde care de grăbeau să servească clienții care nu conteneau să vină. Frații Herdan aveau la bază una dintre cele mai mari fabrici de panificație din București, iar automatele au venit ca o „extensie” a afacerii principale, afacere care furniza 10% din producția alimentară a Capitalei. Textele reclamelor pentru automate scoteau în evidență câteva caracteristici principale: „bun, curat, ieftin”, iar calitatea și prețurile erau aproape imbatabile în fața competiției.
Cum spuneam, prețul pentru o porție era de 7 lei, indiferent ce îți comandai: friptură, pârjoale, musaca, mititei, macaroane cu brânză și pilaf de pasăre, cu garnituri de piure și cu pâine, iar ca desert o amandină sau o prăjitură cu fructe, iar lista poate continua.
„Primele două automate Herdan au fost în Blocul ARO (unde a funcționat Cinematograful Patria – n.r) și în Bulevardul Academiei, vis-à-vis de librăria Cartea Românească. Clientul își lua frugala hrană lângă niște măsuțe dimensionate pentru înălțimea statului în picioare. Ceva mai târziu, automatul Herdan își avea în Calea Victoriei, în fața Palatului Telefoanelor, o clădire cu trei nivele. La parter clientela stătea și consuma în picioare, la cele două etaje erau mese cu scaune, iar fetele în uniformă luau aici comenzi și serveau ca la restaurant”, explica scriitorul Vlaicu Bârnă, potrivit Eisberg.
Deși aproape nimic din tot procesul de la locațiile Herdan nu era automat, Vlaicu Bârnă explică originea sa, spunând că numele „era impropriu” și își avea originea la afacerea care se afla în clădirea de sub terasa Cercului Militar. „Acolo se proceda cu introducerea unei fise într-un aparat și apăsând pe buton se declanșa servirea mecanică a gustărilor și băuturilor afișate”.
Este foarte important să menționăm că printre „domnișoarele” îmbrăcate în verde de la Herdan se număra la un moment dar și Maria Tănase, care a fost casieră la „automat” pe vremea când doar visa să devină cântăreața de succes care a cucerit lumea cu vocea sa. De asemenea, locațiile Herdan erau frecventate și de alte nume celebre.
„În acel loc își făcuseră vad boema bucureșteană și i-am auzit de multe ori pe Jebeleanu, pe Horia Groza și pe Eugen Ionescu pomenind de întâlnirile lor de la automat (…) Noțiunea de automat a rămas, și anexa fabricii Herdan a preluat-o, asigurându-i succesul. Pentru alte gustări frugale, cu economie de timp și bani, centrul Bucureștilor mai avea câteva puncte. Era bodega Mercur din Pasajul Imobiliara, cu produse din carne, consumate în fața bufetului, în picioare, apoi bodega Dragomir Niculescu, cu vestitele pateuri cu ciuperci și bere Lowenbrau și plăcintăria Tic-Tac de pe bulevardul Elisabeta, cu porțiile ei de foietaj fin cu carne și brânză, asociate vinului negru la sfert sau pahar.”, povestește Vlaicu Bârnă.
De asemenea, „automatele” Herdan erau atât de populare încât denumirea a intrat în argoul tinerilor și studenților , care ajunseseră să se cheme, fie în pauzele dintre cursuri, fie la finalul orelor „Te fac un Herdan?”, care însemna nu doar mâncare, ci poate și o plimbare prin parc sau prin centrul orașului, braț la braț.
CITEȘTE ȘI
