“Te deranjează că te-am atins?”, îi scria părintele Visarion Alexa femeii care-l acuză de agresiune sexuală. Tulburătoare detalii ale unei spovedanii în altarul de vară al unei biserici din București

19 sept. 2022
8814 afișări
“Te deranjează că te-am atins?”, îi scria părintele Visarion Alexa femeii care-l acuză de agresiune sexuală. Tulburătoare detalii ale unei spovedanii în altarul de vară al unei biserici din București
“Te deranjează că te-am atins?”, îi scria părintele Visarion Alexa femeii care-l acuză de agresiune sexuală. Tulburătoare detalii ale unei spovedanii în altarul de vară al unei biserici din București

La două zile după ce un judecător a decis plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a preotului Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, apar tulburătoare detalii ale spovedaniei în urma căreia o femeie l-a reclamat pentru agresiune sexuală.

Procurori: A mângâiat-o, a sărutat-o…

În ce a costat agresiunea sexuală? La această întrebare, parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 6 a transmis, la solicitarea Știrilor ProTV, ce s-a întâmplat în altarul de vară al Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Militari: 

“Prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia şi în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din Bucureşti, (preotul, n.red.) a agresat-o sexual pe persoana vătămată prin aceea că a mângâiat-o pe fese, a sărutat-o în urechea dreaptă, i-a pus mâna pe sâni pe deasupra şi pe sub bluză, a introdus mana în zona vaginului şi a atins-o şi mângâiat-o pe aceasta, după care a prins cu putere mâinile persoanei vătămate, le-a îndreptat în zona penisului și a început să le frece de penis pe deasupra hainei preoțești, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de Agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen”

Surse judiciare mai spun că, la audieri, preotul Visarion Alexa ar fi recunoscut mângâierile, tensiunea erotică și gesturile sale sexuale, pe care le-ar fi pus pe seama unui moment în care ar fi căzut în ispită.

Părintele Visarion Alexa: „Te deranjează că te-am atins?”

În același timp, România TV publică un fragment din schimbul de mesaje dintre preotul Visarion Alexa și victima sa, după agresiunea de la biserică. Conversația pare inițiată de preot:

Preot: Ți-a fost rău?

Victimă: Cum adică?

Preot: Păi, am simțit că te-ai relaxat un pic. Erai tare stresată cu povestea ta.

Victimă: Păi și asta credeți că am nevoie? Mai ales că dumneavoastră m-ați atins în zona intimă. Mi-ați atins vaginul. Asta produce detensionare? (…)

Preot: Te deranjează că te-am atins? (…)

Victima: Ca și preot m-ați atins sau ca prieten?

Preot: Ca prieten…

Victima: Dar că s-a întâmplat într-un loc sfânt?

Preot: Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu. (…)

 

În final, preotul scrie:

Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna. Răzbunarea rănește și pe alții, dar mai ales pe tine.

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, părintele Visarion Alexa a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de abuz sexual. A doua zi, în același dosar,  judecătorii au decis plasarea lui sub control judiciar. Avocata preotului admite că între clientul său și enoriașa care îl acuză de abuz sexual exista o relație mai specială.

Reacția BOR: Suntem șocați, începem propria anchetă

„Vestea este absolut una șocantă”, spunea purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, imediat după reținerea lui Visarion Alexa.

Apoi, BOR a anunțat că preotul a fost suspendat de la slujirea preoțească, până la finalizarea anchetei:

Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoțească”.

Așadar, azi începe și ancheta BOR în cazul preotului acuzat că a agresat sexual o enoriașă chiar în timpul spovedaniei.

 

Cookies