HUFFÎN BUCUREȘTILIBERTATEAȘTIRI

„Te ador, București, în casă dârdâi ca-n povești! Dacă râd, poate fac lucru mecanic și mă încălzesc!”

Știm explicațiile: 80% dintre conductele termice din București sunt vechi, foarte vechi, unele de peste 30 de ani. Când nu crapă de tot, pierd multă căldură pe drum. În ultimele luni, s-au reparat aproximativ 20 de kilometri de rețea, dar totalul este uriaș: aproape 4000 de km. E ca și cum ai încerca să încălzești un castel cu o singură lumânărică parfumată.

A venit și-a trecut prima ninsoare, noaptea e deja atât de frig încât șoselele îngheață, iar sute de blocuri din București nu au apă caldă și nici căldură. Cauzele sunt, ca de obicei, aceleași: avariile repetate și reviziile de ultim moment. În hârtii, 700 de blocuri sunt în reparații. Deci, mii de apartamente în care oameni de toate vârstele tremură dimineața, la prânz și seara.

„N-am mai tremurat așa în casă de pe vremea lu Ceașcă!”

„Îmi fac curaj dimineața să mă dau jos din pat, unde am simțit că scap de dârdâit abia pe la 3 dimineața, sub două pilote. Pe urmă, îmi trebuie curaj să mă spăl pe față și pe dinți. Simt că-mi cad, atât de rece e apa!”, ne povestește Irina, care stă într-un bloc din sectorul 5.

Mihai spune și el: „N-am mai tremurat în halul ăsta în casă de pe vremea lui Ceașcă, singura diferență e că acum măcar nu se taie lumina. Deci, radiatoare, plăpumi, pături, calorifere electrice… Și-am zis să-mi pun centrală de apartament! Nici să mă bărbieresc nu pot!”

Un administrator de bloc citat de ProTV declară că e cel mai rău an. Are în administrare 4000 de apartamente și oamenii care locuiesc aici spun la fel: e rău, mai rău ca niciodată în ultimii ani,

Speranța pâlpâie, dar nu ține de cald

Cea mai nouă speranță vine din contractul semnat de autorități înlocuirea a peste 200 de kilometri din rețeaua principală de termoficare. E o lucrare din fonduri europene. Toti din fonduri europene ar putea fi reabilitatea și CET-urile.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button