Robert Ştefan Micu avea 32 de ani. Sora şi unchiul acestuia au declarat, după accidentul în urma căruia Ştefan Micu şi-a pierdut viaţa, că acesta practica taximetria în timpul liber, în rest activând în cadrul unui ONG. Potrivit rudelor, tânărul absolvise două facultăţi. El se pregătea să se căsătorească în primăvara anului viitor, scrie gandul.info.
Tatăl lui Ştefan Micu a declarat că băiatul său lucra ca jurist şi ca asistent de proiect la o organizaţie umanitară. „A terminat facultatea de drept şi SNSPA. Este primul meu copil, mai am patru, şi era un stâlp pentru toţi”, a povestit acesta la Antena3. El i-a acuzat pe părinţii tânărului cu BMW că nici măcar nu a venit să-i „transmită condoleanţe”.
Cea de-a doua victimă este Ana Maria Nistor, în vârstă de 22 de ani. Tânăra ieşise cu prietenii dintr-un club şi abia apucase să se urce în taxi. În urma impactului, ea a fost proiectată prin lunetă pe trotuar.