Taximetriştii şi băieţii de bani gata, spaima şoferilor de ambulanţă din Bucureşti

de:
14 mai 2013
4 Afișari
Taximetriştii şi băieţii de bani gata, spaima şoferilor de ambulanţă din Bucureşti

Ștefan Stoicescu lucrează la Serviciul de Ambulanță București Ilfov (SABI) din 1982. În cei 31 de ani de muncă s-a ales cu un stent la inimă, cu o vastă experienţă în trafic, dar şi cu numeroase cunoştinţe esenţiale pentru a le oferi membrilor familiei primul ajutor, în caz de urgenţă. După ce şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă într-un stres continuu, generat atât de faptul că trebuie să fie mereu în alertă atunci când preia un nou caz, dar şi de traficul infernal din Bucureşti, Fane Stoicescu, aşa cum îl ştiu colegii, se mândreşte cu faptul că niciodată nu i-a decedat un pacient în maşină, în drum spre spital. În ciuda faptului că, de cele mai multe ori, în cele 12 ore de lucru mănâncă doar pe drum, şi lucrează foarte mult peste program, el nu regretă faptul că a ales meseria de ambulanţier. El nu este însă la fel de mândru de remuneraţia pe care o primeşte, spunând că este plătit foarte prost, la fel ca toţi cei care lucrează în sistemul sanitar.

Cum se făceau urgenţele în „Epoca de Aur”

De-a lungul timpului a fost șofer pe ambulanţă, apoi a lucrat ca şofer și revizor, iar ulterior a ajuns ambulanțier, după ce a urmat cursuri de profil timp de un an, care îi permit să participe efectiv, într-o măsură mai mică decât asistentul sau medicul, la actul medical. De 11 ani, Ştefan Stoicescu are un job 3 în 1: ambulanțier, revizor și menţine relaţia cu asiguratorii pentru daunele auto. ”Am venit de tânăr aici, din 1982. Sincer să fiu, când am văzut pentru prima dată sânge și persoane vomitând eram convins că nu voi sta aici, dar ușor, ușor, într-un an și ceva, m-am adaptat și am rămas aici pentru că mi-a plăcut ce fac. În anii ’80, urgențele se făceau cu TV-ul și cu Dacia Break. Atunci nu se punea atât de mult preţ pe faptul că ajungeam sau nu la timp pentru că nu se putea. Se ajungea foarte greu pentru că erau mașinile foarte vechi. Cu TV-ul era îngrozitor. Vara era foarte cald pentru că avea motorul în față, iarna era foarte frig. Apoi a urmat Dacia, Iveco-urile, Fiat-urile din 1998, care au fost fiabile și încă mai circulă și acum, Mercedes-urile din 2001, care și acum sunt în parc, și ulterior am trecut la Peugeot Boxer și Wolkswagen-uri”, povestește Ștefan Stoicescu, unul dintre cei mai vechi ambulanțieri de la SABI.

Dacă acum principala problemă pe care o au ambulanţierii o reprezintă traficul sau starea drumurilor, în anii ’80, când a început Stoicescu să profeseze, neajunsurile erau cu totul altele. „Pe vremea aia eram mult mai mulţi angajaţi la Salvare. Şi cu toate astea erau cazuri destule. Însă, nu puteai face actul medical în Dacie. Pe vremea Daciei nu puteai să pui nicio perfuzie, pentru că n-aveai înălţimea necesară şi mai era o problemă: în acel break şoferul nu era departajat de bolnav. Atunci aveam şi probleme cu consumabilele sau cu carburanţii. Nu erau seringi de unică folosinţă, iar la fiecare tură medicul şi asistentul schimbau seringile vechi cu unele sterilizate şi plecam cu ele pe traseu. Nici în spitale nu erau consumabile – n-aveau nici feşe. În schimb, astăzi aceste consumabile sunt din belşug. A fost o perioadă destul de lungă când nu primeam decât 5 litri de benzină pe tură pentru o salvare. În schimb erau mai multe maşini ca acum şi se făceau urgenţele pe fiecare cartier în parte. De exemplu, în Sectorul 2 plecau câte două maşini, una de adulţi şi una de copii, câte două pe Şos. Colentina, câte două pe Şos. Pantelimon, şi se făceau urgenţele pe fiecare arteră în parte, din bloc în bloc, ca să ajungă benzina. Erau situaţii când pe o scară aveai patru – cinci cazuri„, rememorează ambulanţierul.

Dacă înainte de Revoluţie nu aveau maşini prea bune şi nu puteau face mai nimic pentru a-l ajuta pe bolnav înainte de a ajunge la spital, Ştefan Stoicescu spune că, în prezent, ambulanţele, deşi mai puţine (182 în total, din care circa 75% sunt pentru urgenţe şi restul pentru transport), sunt foarte bine dotate şi împărţite pe diverse categorii, în funcţie de tipul de urgenţă. „Cele de tip A, care au în dotare consumabile, un defibrilator şi un aspirator sunt pentru transportul pacienţilor care nu au o urgenţă prea mare. Pe cele de tip B, care sunt dotate, printre altele, cu EKG şi transmisie de date, se lucrează, de regulă, cu ambulanţier şi asistent. De pe aceste maşini se transmit datele către spitalele de urgenţă astfel încât să se decidă dacă este o urgenţă majoră, cum sunt cele de natură cardiacă, sau dacă se poate face transferul la un alt spital care nu e de urgenţă. Cele de tip C au cea mai bună dotare şi sunt utile în orice tip de urgenţă fiindcă au aparatură extrem de complexă. Eu am o glumă despre aceste ambulanţe: putem şi opera în ele”, a precizat Ştefan Stoicescu.

Taximetriştii şi băieţii de bani gata, spaima şoselelor

De când profesează ca ambulanţier, Stoicescu a văzut cum traficul din Bucureşti s-a aglomerat de la o zi la alta şi cum, astăzi, şoferii folosesc chiar şi rutele alternative pe care înainte mergeau doar ambulanţele pentru a ajunge mai repede la cazuri. „Acum mulţi şoferi au învăţat şi străduţele laterale pe care înainte le ştiam doar noi şi acum au ajuns să fie aglomerate şi bulevardele şi străduţele laterale, pentru că toţi încearcă să trişeze câte un semafor. Însă, e îmbucurător faptul că unele persoane au început să dea prioritate când văd girofarul pornit sau aud sirena. Un rol important în schimbarea acestui comportament l-a avut mediatizarea, dar şi, probabil, faptul că mulţi dintre şoferi au avut vreodată o belea în familie şi au început să-şi dea seama că e bine să dai prioritate salvării„, a explicat Fane Stoicescu.

Însă, ambulanţierul spune că, în tot acest timp, un singur lucru nu s-a schimbat: comportamentul taximetristului. „A rămas acelaşi: obraznic, în trafic. Din anumite puncte de vedere îi înţeleg şi pe ei pentru că lucrează la plan, dar obrăznicia nu o înţeleg. E drept că trebuie să alerge mult ca să câştige un ban, dar ei opresc unde vor şi nu dau prioritate aproape deloc, iar 90% din taximetrişti spun, de cele mai multe ori, că nu aud sirenele. Şi mai sunt o categorie specială: puştii ăştia care, atunci când sunt în maşină, dau drumul la muzică la maximum, încât aud eu mai bine la mine în maşină decât aud ei în maşina lor şi pe care chiar nu-i interesează că ambulanţa, cu girofarele pornite, e blocată în trafic din cauza lor. Şi cei cu BMW-uri au un comportament asemănător. Nu contează că BMW-ul e din „1900 toamnă”, toţi au impresia că au o maşină puternică. În intersecţii, de regulă, când ambulanţa intră pe roşu, prima şi a doua maşină, care vin din lateral, dau prioritate. Însă, vin puştii şi cei cu maşini foarte bune, în general, şi au impresia că i-au păcălit pe cei din intersecţie şi intră prin dreapta şi se întâmplă beleaua. Chiar îi sfătuiesc pe părinţii copiilor de 20-25 ani să nu le cumpere maşini puternice pentru că tentaţia de a fugi e mare. Şi pe vremea noastră poate tentaţia de a fugi era mare, dar nu aveam cu ce. Foarte dezordonaţi sunt şi cei care livrează mâncare la domiciliu pe scuter. Fac slalom printre maşini şi treuie să fii foarte atent la ei. Chiar mă bucură faptul că acum îi pun să dea de permis”, a explicat ambulanţierul, care, de-a lungul timpului şi-a pierdut câţiva colegi în trafic, printre care şi două asistente.

Unul dintre cazurile amintite de Ştefan Stoicescu a fost în urmă cu câţiva ani la Eroii Revoluţiei, când, după mai multe şicane în trafic, şoferul ambulanţei a intrat într-un pom, iar asistenta a murit pe loc.

Fane Stoicescu mai spune că, în ultimii ani, a mai apărut un obstacol în trafic: bicicliştii, care, aidoma scuteriştilor, fac slalom printre maşini şi nu ţin cont întotdeauna de regulile de circulaţie. Mai mult, ambulanţierul susţine că bicicliştii de azi au pretenţii prea mari de la un oraş mult prea aglomerat. „Să-mi spună ei pe unde vor să se facă pe carosabil acele piste de biciclete şi eu sunt de acord. Şi aşa e traficul îngrozitor, dacă le-ar mai face şi lor benzi pe carosabil s-ar îngusta şi mai mult spaţiul şi ar fi şi mai aglomerat pe străzi. Ar trebui să se gândească şi la ceilalţi participanţi la trafic pentru că, făcând piste de biciclete pe carosabil, s-ar îngusta şoselele, ori şi aşa oraşul ăsta e înghesuit… Ce putem să facem?„, spune Stoicescu.

Cum ar schimba un ambulanţier infrastructura Bucureştiului

Prezent aproape în fiecare zi pe străzile Capitalei, Ştefan Stoicescu spune că, pentru fluidizarea traficului, oraşul are nevoie de mai multe sensuri unice pe străzi aproape paralele, în aşa fel încât una să permită traficul către centru şi una în sens invers, nu cum s-a întâmplat pe Bd. Dacia, unde pot circula doar mijloacele de transport în comun. „De la Moşilor spre Romană, pe Bd. Dacia nu pot circula decât cei cu transport public. Noi putem intra pe Bd. Dacia, dar dacă, Doamne fereşte, facem un accident pe Bd. Dacia suntem vinovaţi pentru că circulăm pe interzis şi din acest motiv trebuie să mergem pe Mihai Eminescu, arteră care e foarte aglomerată. Asta a fost una dintre anomaliile circulaţiei din Bucureşti, fiindcă Bd. Dacia e foarte lat nu e normal să îl faci cu sens unic, iar pe Eminescu, care e o stradă foarte îngustă, să înghesui toate maşinile. Nu ştiu de ce au făcut aşa„, explică ambulanţierul.

O altă soluţie care ar decongestiona traficul, în opinia lui Stoicescu, o reprezintă construcţia de pasaje rutiere subterane şi supraterane – o variantă intens criticată, de altfel, de arhitecţi, dar care, în viziunea unui şofer, ar avea un impact pozitiv asupra traficului. „Bucureştiul ăsta mai are nevoie şi de multe pasaje pentru fluidizarea traficului. De exemplu, dacă mergem în Prelungirea Ghencea ca să traversăm centura spre Domneşti, e criminal. Se fac cozi de 4-5 km pentru că este şi calea ferată şi linia de centură pe care trebuie să le traversezi. Pentru a scăpa de aglomeraţie, aici trebuie neapărat construit un pasaj. Aceeaşi problemă se întâlneşte şi la alte ieşiri din Bucureşti, cum e cea spre Cernica, unde şi acolo trebuie făcut pasaj. În general, la ieşirile din Bucureşti, unde trebuie să traversezi centura, e foarte greu să te strecori, fără pasaj. Nu vorbesc de zona de nord, unde s-a făcut pasaj şi se circulă foarte bine„, explică ambulanţierul.

Conştient de faptul că blocarea traficului în anumite zone este iminentă într-o capitală care se dezvoltă, Fane Stoicescu îl critică, însă, pe primarul general, spunând că acesta ar trebui să se axeze în special pe proiectele începute şi neterminate şi să nu se mai gândească la autostrada suspendată. „Eu îl cunosc pe domnul doctor Oprescu de foarte mulţi ani şi e un tip foarte hazliu. Chiar „îl iubesc”, dar autostrada suspendată e o gogoriţă. Ne uităm că, de patru ani, stă un pod nefăcut pe Calea Văcăreşti şi că s-au chinuit atâţia ani ca să facă o mică porţiune din Bd. Uranus. Să mă ierte Dumnezeu! Şi legile sunt proaste. Nicăieri în lume, când e vorba de utilitate publică nu se leagă cineva că ai dărâmat nu ştiu ce. Sunt de acord să protejăm monumentele istorice, dar când proiectăm o stradă, trebuie să ne gândim dinainte la ce e în zona aia şi să o facem câţiva metri mai încolo. Ce are dacă o mutăm? (n.r. – strada)„, a punctat ambulanţierul.

În ceea ce priveşte iniţiativa primarului general de a face o bandă separată pe carosabil pentru RATB şi taximetre, Stoicescu a precizat râzând: „Domnul primar probabil că are nişte consilieri care circulă cu elicopterul„.

Fane Stoicescu mai spune că autorităţile ar trebui să schimbe legislaţia rutieră pentru toate echipajele de urgenţă, fie că sunt maşini de poliţie, pompieri sau ambulanţe. „Legea îţi dă voie să intri pe roşu, dar să nu faci accident. Dacă faci accident eşti vinovat, chiar dacă te grăbeşti să ajungi la o urgenţă„, a explicat ambulanţierul.

În opinia lui Ştefan Stoicescu, mulţi români vor să trăiască la standarde nemţeşti, dar după obiceiuri româneşti şi nu se poate astfel. „Vorbim mereu de nemţi, care sunt foarte disciplinaţi, dar cum credeţi că au ajuns ei la stadiul actual? Cu biciul. Neamţul n-a fost educat de la mama lui de acasă, ci prin amenzi. Până nu sunt sancţionaţi, oamenii nu învaţă să se disciplineze. Acum mulţi se revoltă că li se ridică maşinile pentru că parchează neregulamentar şi se vaită că nu sunt locuri de parcare, dar multe parcări cu plată din Bucureşti sunt goale. Nicăieri în lume nu sunt suficiente locuri de parcare„, a punctat ambulanţierul.

Furturile de pe ambulanţă, din ce în ce mai rare

Dacă înainte furturile de pe ambulanţe erau la ordinea zilei, cele mai căutate fiind staţia radio şi GPS-ul, pe care le vindeau taximetriştii, acum hoţii nu mai preferă asemenea ţinte pentru că staţiile radio sunt codate şi sunt conectate direct prin Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), astfel că se poate depista uşor locaţia lor. Ambulanţierul spune, însă, că furturile înregistrate pe maşinile de salvare nu erau doar în Ferentari, ci şi în alte zone gri din Capitală. „Cred că nu există cartier din Bucureşti unde să nu se fure. Nu vorbim neapărat de Ferentari. Ferentariul a devenit un laitmotiv, dar şi în Pantelimon, Colentina, oriunde te-ai duce există şi rău-făcători. Nu se fură numai în Ferentari„, a explicat Stoicescu.

Cookies