Taximetrist bătut de un client, după ce a refuzat o cursă în afara Bucureștiului. Un altul i-a furat mașina, în vreme ce un al treilea s-a uitat de pe margine

19 sept. 2024
617 afișări
Taximetrist bătut de un client, după ce a refuzat o cursă în afara Bucureștiului. Un altul i-a furat mașina, în vreme ce un al treilea s-a uitat de pe margine
Taximetrist bătut de un client, după ce a refuzat o cursă în afara Bucureștiului. Un altul i-a furat mașina, în vreme ce un al treilea s-a uitat de pe margine. Foto simbol: Unsplash

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict, au agresat fizic un taximetrist și i-au furat mașina. Ulterior, autoturismul a fost găsit abandonat în Sectorul 5 al Capitalei.

Cum s-a petrecut totul

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Serviciul Furturi de Autovehicule au pus în aplicare miercuri, 18 septembrie, două mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Pe data de 1 septembrie 2024, în jurul orei 18:00, un taximetrist se afla în timpul programului de muncă. Trei bărbați i-ar fi cerut să îi ducă la o locație din afara Bucureștiului, iar acesta ar fi refuzat. În acel moment, un individ l-ar fi lovit, șoferul ar fi ieșit din mașină, iar un alt bărbat s-ar fi urcat la volan și ar fi plecat cu autoturismul.

Ulterior, bărbatul a sunat la Poliție. În urma activităților specifice efectuate, mașina în cauză a fost găsită abandonată, la o adresă din Sectorul 5.

Din cercetările și investigațiile întreprinse, s-a stabilit faptul că fapta ar fi fost comisă de către doi bărbați, cu vârste curpinse de 35, respectiv 40 de ani, cel de-al treilea fiind martor la eveniment”, a transmis Poliția Capitalei.

Astfel, miercuri dimineață, pe data de 18 septembrie, au fost puse în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele celor doi bărbați.

Inițial, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Mai apoi, aceștia au primit măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciul Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”, se mai arată în comunicat.

Te-ar putea interesa și:

Cookies