Taxi la comandă de la orice companie, la aeroportul Otopeni, la sosiri

de:
06 feb. 2013
2 Afișari
Taxi la comandă de la orice companie, la aeroportul Otopeni, la sosiri

Activitatea de taximetrie la aeroportul Henri Coandă Otopeni a fost reorganizată din acest weekend. O zonă destinată taxiurilor la comandă a fost amenajată, alături de mai multe puncte de ajutor unde pasagerii pot telefona gratuit la companiile de taxi, informează rtv.net.

Un pasager care soseşte la aeroportul Otopeni şi vrea să comande un taxi trebuie să meargă la un Helpdesk. Aici el poate să aleagă compania dorită, apoi face comanda telefonic şi urmează să completeze un bon de comandă. Pe bon el va marca numele companiei şi numărul de indentificare al taxiului.

Datele înscrise în bonul de comandă sunt transmise personalului aeroportului, care va permite accesul taxiului comandat. Acesta poate opri chiar în faţa aeroportului pentru a prelua clientul.

Iniţiativa a venit abia după scandalul iscat de uciderea unei studente japoneze într-o pădure din apropiere de Otopeni. Aceasta a fost acostată chiar în aeroport, apoi dusă cu un taxi în pădure.

Cookies