Taxa de salubrizare de peste 13 lei de persoană, pe lună, din Sectorul 2, contestată!

de:
08 ian. 2019
0 Afișari
Taxa de salubrizare de peste 13 lei de persoană, pe lună, din Sectorul 2, contestată!

USR sector 2 a anunţat, marţi, că va depune, în primă fază, o plângere la Primăria Sectorului 2 împotriva unei taxe de salubrizare pe care Consiliul Local a adoptat-o în decembrie 2018.

„USR Sector 2 contestă taxa de habitat de 13,23 lei de persoană pe lună, impusă abuziv cetăţenilor. Primarul şi majoritatea Consilierilor locali ai Sectorului 2, cu excepţia celor de la USR, au adoptat la foc automat 4 Hotărâri de Consiliu Local în şedinţele din 4 şi 13 decembrie 2018″, spun reprezentanţii USR Sector 2.

Preşedintele USR sector 2, Radu Mihaiu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă că partidul ar putea da în judecată administraţia locală sector 2.

„Primul pas pe care USR Sector 2 îl face este o plângere prealabilă adresată Primarului şi Consiliului Local,în care atragem atenţia asupra ilegalităţilor din Hotărârile de Consiliu Local. Dacă aceasta nu va fi soldată cu succes, ne vedem nevoiţi să acţionăm în justiţie Primăria şi Consiliul Local. Tot astăzi, (marţi) am formulat o sesizare la ANSPDCP (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal), deoarece considerăm că informaţiile cerute în formularul declaraţiei de impunere sunt excesive şi nu respectă Regulamenul General de Protecţie a Datelor”, a declarat, marţi, Radu Mihaiu, preşedinte USR sector 2.

Potrivit sursie citate, în zilele următoare, USR Sector 2 va sesiza şi Consiliul Concurenţei pentru a obţine o opinie cu privire la starea condiţiilor contractuale dintre Primăria Sectorului 2 şi Supercom, fără organizarea unei licitaţii.

Cei de la USR spun că noua taxă de salubrizare va fi impusă cetăţenilor din sectorul 2 de la 1 martie, şi va fi plătită de către toţi locuitorii, adică inclusiv de către copii.

„Deşi PSD şi PNL au promis „taxa 0″ în campanie, am ajuns în situaţia ca Sectorul 2 să aibă cea mai mare taxă din ţară – taxă votată atât de consilierii PSD, cât şi de cei ai PNL. În plus, s-a votat chiar şi o suprataxă ce poate ajunge până la 50% din valoarea taxei. Astfel, de exemplu, o familie cu 2 copii va plăti aproape 1000 lei pe an pentru gunoi”, mai spune Mihaiu.

În replică, viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, spune că această taxă nu a mai fost majorată de 10 ani, iar acum este indexată la inflaţie.

„Această taxă trebuie să reflecte prestarea unor servicii. Până acum, Primăria Capitalei, din populism, nu a majorat cuantumul, pentru că era tarif, dar noi am putut să o majorăm, după zece ani, pentru că am transformat-o în taxă. Noua taxă va intra în vigoare de la 1 martie, însă vom subvenţiona o parte din ea, astfel încât toţi cetăţenii să plătească aproximativ 10 lei pe lună”, a declarat Popescu pentru Mediafax.

Cookies