Un proiect de lege ce prevede ca taxa de pod să crească este pus în dezbatere publică de către ministerul Transporturilor. Tarifele noi stabilite prin acesta ar urma să se aplice de la început de toamnă, concomitent cu majorarea amenzilor pentru neplata taxei de pod.
Cei care și-au lăsat concediile pentru luna septembrie au parte de o surpriză mai puțin plăcută: Din această toamnă ar putea crește taxa pentru trecerea podurilor care traversează Dunărea. Mai precis, este vorba despre podul de la Fetești-Cernavodă (cel unde toată vara s-au format cozi pe A2, sensul București-Constanța), și podul Giurgeni-Vadu Oii, conform A3CNN.
În acest context, noile tarife ar urma să fie:
Modificarea ar putea fi introdusă de la 1 septembrie, adică aceeași dată de la care se majorează și amenzile pentru cei care nu achita taxa de pod.
Ultima actualizare a tarifelor ce sunt percepute pentru trecerea podurilor peste Dunăre a avut loc în anul 2018. Având în vedere acest lucru, s-a propus actualizarea lor cu indicele lunar al prețurilor de consum (pentru servicii) în perioada decembrie 2018 – decembrie 2024 calculat conform datelor statistice lunare publicate pe site-ul INS.
În proiect este menționat și faptul că tarifele de utilizare și de trecere ce au fost achitate anterior creșterii de prețuri își vor menține valabilitatea.
Prin intermediul proiectului ce prevede creșterea amenzilor, se propune modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, ordonanță ce face referire la aplicarea tarifului pentru folosirea și traversare pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Motivul pentru care amenzile percepute pentru neplata taxei de peiaj și pentru cei care circulă fără rovinietă se majorează este numărul mare de contravenții de au fost aplicate în 2024. Mai precis, anul trecut au fost date peste 170.000 de amenzi. În motivare se menționează:
Rezultă că valoarea actuală a amenzilor nu este în măsură să descurajeze fenomenul contravențional, motiv pentru care propunem această modificare.
Noile amenzi vor începe de la 190 de lei.
Întregul proiect poate fi consultat AICI.