Mihaiu Pascu, tatăl lui Vlad, tânărul din București care s-a urcat drogat la volan și a intrat într-un grup de opt tineri care mergeau pe jos dinspre Vama Veche spre 2 Mai, omorndu-i pe doi dintre ei, a făcut, astăzi, primele sale declarație după tragedia pe care a provocat-o în vară fiul său.
În declarația sa în care părea că vrea să spună mai multe, dar fără o ordine foarte clară, Vlad Pascu a vorbit despre un „dezastru”:
Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii aceia… Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. (…) Acest copil a greşit, a greşit foarte mult”, a declarat, luni, Mihai Pascu, tatăl tânărului care a accidentat mortal două persoane la 2 Mai.
Mihai Pascu a mai spus că, atunci când Vlad a provocat accidentul mortal de la 2 Mai, venise în România pentru două zile:
Eu când am venit în România am venit pentru ca să ne facem o lucrare stomatologică la Constanţa, fix pentru 2 zile am avut bilet de avion, iar presiunea, deci care a fost vizavi de mine, de familia mea, a fost foarte mare. Îmi cer scuze că nu sunt coerent, presiunile sunt foarte, foarte mare…
A amintit că aproape toți membrii familiei sale au probleme uriașe, inclusiv el:
Ori sunt arestaţi, deci doi dintre ei, Vlad, fiul meu, pe care nu l-am văzut de două luni de zile. Când am venit în ţară, am venit pentru ca să-l văd.
Mihai Pascu este sub control judiciar după ce în casa lui a fost găsită muniție nedeclarată. Azi, explică de ce:
Am fost vânător 20 de ani şi acum să vă spun, am uitat cifru de la un seif în care ţineam armele (…) N-am putut să îl mai deschid (…) Ca urmare, răspund acum pentru acea muniţie care era într-o sacoşă de cârpă şi pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-a predat din cauza faptului că la 5 ani de zile eu trebuia să mă duc ca să fac acea verificare (…) Drept urmare, răspund pentru faptele mele, vizavi de această…nici nu ştiu cum s-o numesc… greşeală. Poate că e prea puţin spus.
Mihai Pascu a mai vorbit și despre banii pe care i-ar fi avut fiul său la dispoziție și care nu ar fi fost așa de mulți cum se vehiculează în spațiul public. Și despre resursele financiare ale familiei, și ele subiect de discuții publice, a avut ceva de zis
O să sune foarte prost, ştiţi că toată lumea se aşteaptă să dau nişte răspunsuri acelea de multimilionar da, şi o să fac o glumă. Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar!
Vlad Pascu şi mama sa sunt arestaţi preventiv – tânărul, pentru accidentul de la 2 Mai, iar mama pentru că ar fi încercat să influențeze martori în dosdarul fiului său, iar Mihai Pascu este plasat sub control judiciar.
Pe același subiect: