BAZAR

Tatăl Andreei Bălan şi Andreea Antonescu vor încasa 2 milioane euro pentru „Moşule, ce tânăr eşti!”

Andreea Antonescu şi tatăl fostei sale colege din André, Săndel Bălan, vor încasa aproximativ 2 milioane de euro, după 14 ani de la lansarea piesei „Moşule, ce tânăr eşti!”, după ce casa de discuri a demonstrat cu acte că piesa nu este un plagiat, aşa cum s-a crezut atâta timp, anunţă click.ro.

Pentru că la acea vreme, piesa trupei André a fost suspectată că ar fi un plagiat după un cântec grecesc, vedeta, care a scris versurile cântecului, nu a încasat nici un ban din drepturile de autor. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Săndel Bălan, tatăl fostei sale colege de trupă, Andreea Bălan, cel care a compus linia melodică. În toţi aceşti ani, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) a colectat banii pentru difuzarea piesei la radiouri, televiziuni, în restaurante şi alte spaţii publice, dar nici Andreea Antonescu, şi nici Săndel Bălan nu s-au putut apropia de ei.

Însă, în urmă cu câteva luni, casa de discuri Roton, căreia cei doi i-au cedat drepturile de autor, a făcut lumină în acest caz, considerat în anul 1999 drept unul dintre cazurile de plagiat grosolane.

Reprezentanţii casei de discuri l-au contactat pe compozitorul grec al piesei „Izitas”, interpretată de Kathy Garby, considerată sursă de inspiraţie pentru artiştii noştri. „Compozitorul grec se numeşte Kostas Tournas. Am luat legătura cu el şi i-am trimis piesa. Mi-a spus că există câteva elemente asemănătoare, dar că nu conduc la acuzaţii de furt. Sunt multe piese care seamănă între ele, dar pot fi asemănări involuntare”, a declarat un reprezentant al casei de discuri Roton.

După ce au intrat în posesia documentului care dovedea orginalitatea piesei, casa de discuri a făcut demersurile în instanţă pentru a recupera banii blocaţi de UCMR, la mijlocul lunii noiembrie având loc o nouă înfăţişare în proces.

Trupa André, formată din Andreea Bălan şi Andreea Antonescu, a fost fondată în 1998 şi a debutat cu albumul „La întâlnire”, lansat în 1999. Formaţia a câștiga trofeul festivalului de la Mamaia cu melodia „Liberă la mare”.

În 2002 formația a primit 4 discuri de platină și unul de aur pentru cele 1.200.000 de exemplare ale albumelor vândute, fiind formația românească cu cele mai mari vânzări.

Din cauza certurilor dese, cele două fete şi-au spus adio în vara lui 2002, concentrându-se fiecare pe cariera solo. Dacă Andreea Bălan încă mai are succes cu melodiile şi coregrafiile sale, Andreea Antonescu a lansat câteva piese şi s-a dedicat apoi vieţii de familie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button