ARHIVA B365

Tarom va avea cinci curse săptămânale în loc de trei, pe ruta Târgu Mureş – Bucureşti

Conducerea Consiliului Judeţean Mureş a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că în urma negocierilor cu compania Tarom, s-a decis că aceasta nu numai că nu va sista zborurile între Târgu Mureş şi Bucureşti, ci va avea cinci curse săptămânale în loc de trei, câte sunt acum.

„Până în prezent, Tarom opera de pe Aeroportul Transilvania trei curse pe săptămână. În acest context, mărirea numărului de zboruri către şi dinspre Capitală este un element de recunoaştere a potenţialului economic, dar şi turistic pe care îl reprezintă judeţul Mureş şi întreaga Transilvanie. În acest fel, Aeroportul Transilvania şi-a atins o ţintă din planul său de management”, se arată în comunicat. Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat, corespondentului Mediafax, că noile curse vor fi operate în zilele de luni, marţi, joi, vineri şi duminică, faţă de luni, joi si vineri, cum circulă acum.

Dobre nu a putut preciza, însă, de când va fi operat noul program. În luna august, premierul Victor Ponta declara, la Suceava, că Tarom nu ar trebui să renunţe la cursele interne, arătând că, din datele pe care le deţine, acestea sunt profitabile. Ponta spunea, într-o conferinţă de presă, că, fără a interveni în managementul privat al companiei, el susţine păstrarea curselor interne.

„Nu doar de Suceava, ci şi de Târgu Mureş, de Sibiu. Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom şi nu aş vrea să renunţe Tarom la ele şi să ne trezim că le operează altcineva, un operator privat”, afirma premierul.

„Cred că Tarom trebuie să-şi păstreze toate cursele interne, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, inclusiv dacă poate dezvolta noi curse spre Oradea, Baia Mare. Măcar pe piaţa internă Tarom trebuie să rămână un lider incontestabil. Pe piaţa internaţională, sigur, concurenţa e mult mai puternică şi trebuie să se încadreze în costuri”, spunea Ponta.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button