ARHIVA B365

Tăriceanu a primit din partea Franței aceeași decorație ca Regina Maria sau Nicolae Titulescu

„Distincția a fost acordată pentru recunoașterea importanței contribuției domnului Călin PopescubTăriceanu în dezvoltarea excelențelor relații dintre Franța și România, în diferitele funcții publice pe care le-a ocupat până în prezent”, se precizează într-un comunicat remis Ziare.com.

Ceremonia înmânării Ordinului național al Legiunii de Onoare are loc, joi, la sediul Ambasadei Franței, în București, la eveniment, anunțându-și prezența mai mulți politicieni și oameni de afaceri.

Legiunea de Onoare a fost instituită, în 1802, și acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button