Tăriceanu a adus ATINGERE independenţei justiţiei, decizia Inspecţiei Judiciare

de:
17 mart. 2015
0 Afișari
Tăriceanu a adus ATINGERE independenţei justiţiei, decizia Inspecţiei Judiciare

Inspectorii judiciari consideră că afirmaţiile lui Tăriceanu au adus atingere independenţei sistemului judiciar. Inspectia Judiciara a constatat ca afirmatiile presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, au fost de natura sa afecteze independenta justitiei, scrie romaniatv.net.

Purtatorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, a confirmat, pentru Agerpres, ca în urma verificarilor a rezultat ca afirmatiile au fost de natura sa afecteze independenta justitiei.

Raportul IJ urmeaza sa fie discutat în sedinta de plen a Consiliului Superior al Magistraturii din aceasta saptamâna.

În 19 februarie, CSM a sesizat, Inspecţia Judiciară, după ce Călin Popescu Tăriceanu afirmase, anterior cu cinci zile, că, în realitate, dosarul în care este implicat Varujan Vosganian, şi pentru care s-a cerut votul Senatului, nu se referă la presupuse fapte de corupţie ale unui senator, „ci pune în discuţie o decizie politică a unui ministru în funcţie, concretizată printr-o hotărâre de Guvern”.

„De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, aşa cum îşi dorea şi preşedintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potenţial şi a preşedintelui) şi a oricărei autorităţi publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor”, susţinea Tăriceanu, după ce parlamentarii au votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian.

Senatul a respins în 12 februarie, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian. Procurorii DIICOT susţin că Varujan Vosganian, în calitate de ministru al Economiei, a luat mai multe decizii prin care ar fi favorizat firma Interagro controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, oferind astfel gaze naturale la preţuri mai mici.

Cookies