ȘTIRI

Târgul Gaudeamus Carte Școlară- în Piața Universității. INTRARE LIBERĂ

Târgul a început pe 19 septembrie şi va dura până pe 29 septembrie, în Piaţa Universităţii, fiind amenajat într-un pavilion expoziţional, informează Adevărul.

 În cadrul târgului se găseşte o gama completă de manuale şi auxiliare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru anul şcolar 2013 – 2014. De asemenea, cei care vor trece pragul evenimentului se vor bucura de o largă paletă de materiale didactice, destinate atât studiului individual, cât şi activităţii în clasă, sute de titluri din bibliografia şcolară, din literatura română şi universală, lecţii interactive pe suport multimedia, dar şi cele mai recente apariţii editoriale.

Programul de vizitare al Târgului Gaudeamus Carte Şcolară este zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar intrarea este liberă.

„Cărţile se întorc acasă“, proiectul care a strâns peste 70.000 de volume Organizatorii ediţiei din acest an au anunţat că  bucureştenii pot participa la proiectul „Cărţile se întorc acasă“, în care pot dona volume „care nu mai au loc în bibliotecă“.  În ultimii trei ani, peste 70.000 de volume provenite din donaţii au ajuns în biblioteci publice şi şcolare din mediul rural. Cărţile donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Carte Şcolară 2013 vor avea ca destinaţie bibliotecile şcolare din localităţile din sud-estul ţării, distruse de inundaţiile din ultimele zile.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button