Târgul Gaudeamus

de:
13 nov. 2010
0 Afișari
Târgul Gaudeamus

Cea de a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, manifestare cu o tradiţie începută în 1994, iniţiată şi organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, ca parte din Programul LECTURA, va avea loc începând de joi, 18 noiembrie până luni, 22 noiembrie 2010, în Pavilionul Central Romexpo.

Începând cu acest an, Târgul Internaţional GAUDEAMUS va avea, la fiecare ediţie, un invitat de onoare. În 2010, Invitatul de Onoare este Belgia – Wallonie Bruxelles, opţiune bazată pe afinităţile culturale comune şi pe oportunităţile de cooperare şi schimburi profesionale pe piaţa cărţii, între cele două ţări. Momentul marchează şi Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene în perioada iulie-decembrie 2010.

Preşedintele de Onoare al Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2010 este domnul Jacques Dubois, filolog belgian cu o solidă reputaţie internaţională, profesor de literatură modernă şi de sociologie a literaturii la Universitatea din Liège, autor a numeroase studii de specialitate recunoscute pe plan mondial, cu precădere în sfera romanului poliţist şi a operei lui Georges Simenon.

Cookies