Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează un târg de Sfântul Andrei. Evenimentul se va desfășura între 20 noiembrie și 1 decembrie. De ziua României va fi și o prezentare a costumelor militare specifice.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” anunță că ține un târg de Ssfântul Andrei. Bucureștenii vor putea veni la acest eveniment între 29 noiembrie – 1 decembrie.
Participanții la târgul de aici vor putea interacționa cu melteșugari și să le admire produsele artizanale.
„Aici, la fiecare pas, fiecare lucru povestește despre bogăția vieții – arhitectură și obiecte tradiționale, istorie, tradiții, înțelesuri de demult, natură, toate vă așteaptă să le descoperiți. Odată trecut pragul muzeului, veți întâlni pe aleile din fața gospodăriilor și meșteri pricepuți care vă vor îmbia să târguiți produse tradiționale”, spun organizatorii.
În plus, reprezentanții muzeului spun că pe 1 decembrie, după parada militară din Piața Arcului de Triumf, Asociația Tradiția Militară va veni în muzeu pentru o demonstrație și prezentarea costumelor militare specifice anului 1918.
La Muzeul Satului se țin și diferite ateliere. Aceste activități fac parte din programul „Călător prin Tradiții de Iarnă”.
În cadrul acestor ateliere, participanții vor învăța să confecționeze lumânări pentru sărbători, să picteze icoane pe sticlă, să țese traiste tradiționale, să confecționeze măști tradiționale. De asemenea, ei vor învăța ce este o Sorcovă și cum se execută.
Atelierele durează 50 de minute, iar taxa de participare este de 60 lei per copil. Este la dispoziție și un pachet pentru o familie de 3 persoane (acces muzeu 2 părinți și atelier pentru 1 copil) este de 100 lei. Pentru un alt copil/participant se plătește în plus 60 lei/participant/atelier.
Cei interesați trebuie să completeze un formular pentru a se înscrie la ateliere. Acesta poate fi accesat la link-ul de AICI. Programul atelierelor mai ține până pe data de 13 decembrie.
Calendarul atelierelor este următorul:
29 noiembrie 2025
30 noiembrie 2025
6 decembrie 2025
13 decembrie 2025