Târg cu oferte educaţionale, în Sectorul 3, săptămâna viitoare

de:
04 apr. 2014
2 afișări
Târg cu oferte educaţionale, în Sectorul 3, săptămâna viitoare

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 4-11 aprilie la Şcoala Gimnazială de Arte Nr. 5 (str. Gheorghe Petrașcu nr. 55), informeaza un comunicat de presa remis B365.ro.

La târg participă 14 unităţi de învăţământ liceal din Sectorul 3 care îşi prezintă oferta educaţională pentru anul 2014-2015. De asemenea, sunt prezente Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea Titu Maiorescu, Universitatea Politehnică Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

La eveniment au participat Cristian Andrei Tudorache, viceprimarul Sectorului 3, Ioana Mihaela Neacșu, inspector școlar al Sectorului 3, directori şi consilieri din cadrul Primăriei Sectorului 3, directori ai unităţilor de învăţământ din sector, elevi, părinţi, precum şi prorectorii celor şapte universităţi cu care Primăria Sectorului 3 a încheiat parteneriate.

În cadrul festivităţii de deschidere a târgului a avut loc un spectacol susţinut de elevi din sectorul 3 şi au fost premiaţi cinci elevi cu rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare: Picu George (Şcoala Nr. 81, medalie de aur la Olimpiada Naţională de Matematică), Vendetti Flavia Silvana (Liceul Dante Alighieri, premiul special la Olimpiada de Limba Latină), Boteanu Delia(Liceul Dante Alighieri, premiul I la Olimpiada de Limba Italiană), Bereş Roxana Mariana(Liceul Nicolae Kretzulescu, premiul I la Olimpiada de Discipline Economice) şi Dolana Andrei(Şcoala Nr. 195, campion balcanic la şah).

Târgul de Ofertă Educațională va fi deschis zilnic, între orele 9.00- 17.00

Cookies