Tărăboi într-un cartier din București. Un iubitor de pisici hrănește mâțele aciuate la bloc, o doamnă bate din picior: „Ne umplem de gândaci și șobolani!”

08 iun. 2023
3941 afișări
Tărăboi într-un cartier din București. Un iubitor de pisici hrănește mâțele aciuate la bloc, o doamnă bate din picior: „Ne umplem de gândaci și șobolani!
Tărăboi într-un cartier din București. Un iubitor de pisici hrănește mâțele aciuate la bloc, o doamnă bate din picior: „Ne umplem de gândaci și șobolani!". Foto simbol: Unsplash

O doamnă din București a povestit pe un grup de Facebook despre un domn care hrănește pisicile din jurul blocurilor din zona în care locuiește. Aceasta susține că, din cauza resturilor de mâncare care rămân pe trotuare, apar gândaci și șobolani.

O doamnă din Sectorul 5 este indignată pentru că un domn hrănește pisicile din zona în care locuiește. „Ne umplem de gândaci și șobolani”

Doamna a povestit întâmplarea pe grupul de Facebook „Sectorul 5 București”. Aceasta a spus că domnul hrănește pisicile din jurul blocurilor din zona străzilor Constantin Marinescu și Drumul Sării. Problema pe care doamna a sesizat-o se referă la mâncarea care rămâne întinsă pe lângă blocuri sau pe trotuar și care atrage gândaci și șobolani.

Bună ziua. În zona Ctin Marinescu-Drumul Sarii, acest domn hrănește pisicile din jurul blocurilor. Deși a fost rugat de nenumărate ori să nu o mai facă. Ce se poate face în acest caz? Ne umplem de gândaci și șobolani, mâncarea rămâne întinsă pe lângă blocuri, pe trotuar etc.

Foarte multe persoane au felicitat gestul domnului de a hrăni animalele, aceștia spunând că pisicile gonesc șobolanii. Alte persoane i-au susținut punctul de vedere al doamnei.

  • „Să le hrănească. Foarte bine face”, C. P.
  • „Poate ar trebui să-l ajutați să pună zilnic și ceva apă proaspătă! Asta pentru a arăta că vă pasă!”, B. M. C.
  • „Ar trebui să-i urmăm exemplul! Merită respectul tuturor!”, F. N.

City managerul Sectorului 5 a răspuns printr-un comentariu la postarea făcută de această doamnă. Rareș Hopincă a transmis că problemele din fotografie le poate rezolva primăria de sector.

Câteva persoane au sfătuit-o pe autoarea postării să cheme deratizarea pentru a scăpa de gândaci și de șobolani. Altcineva a spus că animalele dăunătoare și insectele se adună din cauza faptului că ghenele nu sunt curățate corespunzător, iar oamenii aruncă gunoiul peste tot.

Toți cei de la blocurile cu gândaci și șobolani mergeți și faceți sesizare la primărie ca să trimită deratizarea, ori cu bani de la asociația de Proprietari a fiecărui bloc chemați o firmă de deratizare. Șobolanii și gândacii vin la mizeria pe care o aruncă lumea pe tomberoane și care se strânge la subsol, nu vin la pisici.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies