În Sectorul 6, comercianții stradali care nu își permit închirierea unui loc pentru a-și vinde produsele o pot face în locuri special amenajate pentru aceștia, numite tarabe sociale. Acestea sunt amplasate în mai multe piețe din sector.
Nu încurajăm comerțul ilegal, dar îi ajutăm pe cei mai oropsiți, care muncesc pământul, să-și vândă roadele, a transmis Primăria Sectorului 6 pe pagina de Facebook.
Reprezentanții primăriei au spus că oamenii nu ar trebui să-și vândă produsele pe stradă, unde este praf, ci o pot face la tarabele sociale din Sectorul 6.
Acestea sunt în număr de 39 și se găsesc în următoarele locații:
Micii producători își pot vinde produsele în mod gratuit.
Tarabele sociale au fost inscripționate în Piața Veteranilor.
Poliția Locală din Sectorul 2 a aplicat amenzi luna trecută, în perioada 1 și 8 martie, vânzătorilor stradali care comercializau flori și mărțișoare pe trotuare. În urma controalelor, au fost date peste 100 de sancțiuni contravenționale.
În acea perioadă, străzile Bucureștiului s-au împânzit de persoane care făceau comerț la marginea drumului. Bucureștenii cumpărau florile și mărțișoarele vândute de comercianții stradali cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie.
Cu toate acestea, agenții de poliție au încercat să elibereze pe cât posibil străzile din Capitală de tarabele așezate pe trotuare. Polițiștii din cadrul Poliției Locale Sector 2 efectuează periodic acțiuni pentru combaterea comerțului stradal de pe principalele artere.
Unii comercianți țin morțiș să ne simțim ca-n Bucureștiul vechi cu ale sale drumuri comerciale. Trăim alte vremuri, iar astfel de practici sunt o încălcare a legii, atâta timp cât pun în pericol sănătatea publică și sunt, mai degrabă, acțiuni de evaziune fiscală, a transmis Poliția Locală.
Agenții de poliție au acționat, în luna martie, în zonele unde comerțul stradal este cel mai des întâlnit, precum:
În urma controalelor, organele legii au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale în valoare de 131.000 de lei.
Te-ar mai putea interesa și: