„Țara noastră AUR poartă” sau cât de razna alegem bisericile la care ne facem cruci

Adam Michnik spunea că intelectualii nu pot exista decât în opoziție. Cu umilință aș completa că nimeni rezonabil cu sine n-ar trebui să poată altfel. Premiza este una banală, politica e o convenție permanent perfectibilă care devine cataclismică în momentul în care dispare opoziția. Nu înseamnă deloc că nu poți avea afinități și partipris-uri, ba chiar e o condiție necesară și naturală, până la urmă guvernământul este un contract social la care eșți parte integrantă prin cedarea asumată a bucățicii tale de suveranitate. 

E firesc să ai păreri despre ce se alege de ea. Ce nu e firesc și nici natural e să-ți absolutizezi opțiunea spumegând isteric. Dar mai ales s-o personifici. Așa se naște adulația. Reversul ei, la fel de grav, dar măcar mai onest, e dezinteresul. Michnik face apel la intelectuali înzestrandu-i cu ceva mai multă rațiune. De fapt, îi îndeamnă să nu mai fie canalii. Pentru că asta e rezultatul raportului dintre rațiune și absolutism.

Idolatria la români e o temă nedesțelenită. Dacă-ți vin în minte doar pupătorii de moaște, te înșeli amarnic. Este un filon cultural vârtos care are legătură cu pseudo-credința, dar și mai mult cu analfabetismul sistemic al ultimelor multe sute de ani. 

Neștiind carte, clerul valah a impamantenit credință în ritualuri mecanice și repetitive în detrimentul studiului și dezbaterii teologice. Când Luther tipărea Biblia în germană cu scopul explicit de a o supune dezbaterii cât mai largi, noi ne aflăm tot în apogeul păgânismul pre-creștin, al adulației tactile pentru obiecte, anotimpuri și potentați locali, situație din care n-am ieșit încă. 

Ce nu ne place să vedem este că obiectele idolatriei doar s-au diversificat, esența credinței rămâne încă în atingere neintermediată, refuzând agresiv abstractul teologic, la care s a adăugat mitul salvatorului mesianic. De fapt, un alt refuz: acela al abstractului rațional. 

De la Carol al doilea la Caramitru Jr, trecând prin infinite variante, totul se reduce doar la o chestiune de numere. Deschideți orice pagină de politician cunoscut, erupția de idolatrie țâșnește prin ecranul telefonului. Sute, mii de oameni disperați să-și prezinte omagiile nesolicitate într-o înduioșătoare nevoie de apartenență și de certitudini, cu nimic mai prejos decât certitudinea scheletului din raclă. Izbăvirea are forme concrete. Uneori respiră, alteori nu. 

Aici imploră Michnik. La educarea îndoielii. Și la alfabetizarea primară, o condiție esențială nu doar pentru existența convenției politice, ci chiar și a celei divine. Alternativă este să înzestrăm cu dumnezeire orice cârpă, bipedă și cu puls sau nu.