Tânără profesoară din București, găsită moartă în cadă în Ajun de Crăciun. Era acasă la părinții ei, unde se dusese de sărbători

25 dec. 2023
4275 afișări
Tânără profesoară din București, găsită moartă în cadă în Ajun de Crăciun. Era acasă la părinții ei, unde se dusese de sărbători
Tânără profesoară din București, găsită moartă în cadă în Ajun de Crăciun. Era acasă la părinții ei, unde se dusese de sărbători. Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Tragedie fără margini. O profesoară din București a fost găsită moartă în cadă. Tânăra în vârstă de 34 de ani se afla acasă la părinți. Femeia și-a dorit să petreacă Crăciunul împreună cu familia.

Profesoară din București, găsită moartă în cadă

Tânăra era profesoară în București, dar venise acasă la părinți, în Muscel, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. În seara de Ajun s-a dus să-și facă baie, iar părinții s-au îngrijorat când au observat că femeia nu a mai ieșit.

Când și-a dat seama că ceva nu este în regulă, tatăl tinerei s-a dus să vadă ce se întâmplă, de ce nu mai iese aceasta din baie.

Părinții au dat alarma și au sunat de urgență la numărul unic 112. Sosiți la fața locului, medicii n-au mai putut face nimic pentru salvarea vieții tinerei și, din nefericire, au fost nevoiți să constate decesul.

Cauza probabilă a decesului: intoxicația cu monoxid de carbon, potrivit ziaruldinmuscel.ro.

La fața locului s-au deplasat și criminaliștii din cadrul Poliției Câmpulung. Oamenii legii au întocmit dosar penal, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.

Urmează să se efectueze necropsia și să se stabilească cu exactitate cauza morții. Pe trupul profesoarei nu au fost găsite urme de violență.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat atât un echipaj medical, cât și polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr.

Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul persoanei în cauză, femeie de 34 de ani.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.

Femeia nu prezenta urme de violență, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, urmând să fie dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului, a transmis IPJ Argeș.

Cookies