„Pe data de 24 noiembrie, în jurul orelor 13.00, poliţiştii locali aflaţi în patrulare în zona Pieţei Drumul Taberei au fost sesizaţi de mai mulţi cetăţeni cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ameninţă cu un cuţit o tânără. Patrula s-a deplasat la locul incidentului, unde a acordat sprijin agentului de poliţie din cadrul Secţiei 22 pentru încătuşarea persoanei respective, astfel reuşindu-se imobilizarea acesteia”, informează un comunicat de presă remis de Primăria Sectorului 6.
Conform sursei citate, verficările au stabilit că bărbatul se numeşte C.G.A. şi are 38 ani. El a fost condus la Secţia 22 Poliţie în vederea continuării cercetărilor.
„Din dispoziţia primarului Rareş Mănescu, agenţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 vor intensifica activităţile de patrulare pe întregul areal al sectorului, pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică.”, adaugă primăria de sector.