ARHIVA B365

Tâlhărie într-o casă din Capitală. Zeci de mii de lei furați de trei bărbați

O femeie a sesizat prin 112 că fiul său, de 29 de ani, a anunţat-o că au intrat în locuinţa sa mai multe persoane şi l-au agresat, după care i-au sustras o sumă importantă de bani, relatează Mediafax.ro.

Potrivit Poliţiei Capitalei, suspecți sunt patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 39 şi 61 de ani. Trei dintre ei ar fi urcat într-un apartament din sectorul 3, iar cel de-al patrulea a rămas să supravegheze zona.

Cei trei, prin declararea în fals a unei calităţi oficiale, au intrat în apartament şi au imobilizat tânărul, după care ar furat bani, un card bancar şi un telefon mobil, prejudiciul fiind estimat la 80.000 de lei.

Bărbaţii purtau măşti faciale de protecţie şi mănuşi.

Joi dimineaţă, în urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv un autoturism.

Cei patru au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi instanţei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button