ARHIVA B365

Tâlhărie în stradă, în București: Doi bărbați au smuls lanțul unei femei de la gât

Când polițiștii s-au deplasat la fața locului, unul dintre suspecţi era imobilizat în imediata apropiere, de către partea vătămată şi soţul acesteia, cel de-al doilea suspect reuşind să fugă cu bunul sustras.

Poliţiştii Capitalei, în baza datelor obţinute de la partea vătămată, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi al poliţiştilor Biroului Documentare Operativă din cadrul Poliţiei Sectorului 1, au reuşit, în mai puţin de 24 de ore de la săvârşirea faptei, identificarea, depistarea şi prinderea celui de-al doilea suspect.

Continuând cercetările cu privire la cei doi suspecţi, judiciariştii Secţiei 4 Poliţie au constatat faptul că aceştia ar mai fi comis şi alte astfel de fapte în luna în curs, respectiv în zilele de 1 şi 8 august a.c., cei doi ar mai fi reuşit să smulgă două lănţişoare de la gâtul altor părţi vătămate.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii Secţiei 4 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cu unul dintre suspecţi în stare de arest preventiv, iar cu cel de-al doilea în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button