Talcioc de biciclete second-hand în Parcul Izvor

de:
18 sept. 2012
84 Afișari
Talcioc de biciclete second-hand în Parcul Izvor

Iubitorii de biciclete sunt așteptați timp de două zile să aducă la vânzare bicicletele, accesoriile și componentele bicicletelor pe care nu le mai folosesc pentru a le vinde celor interesați. 

Prețul plătit în România pentru o bicicletă este 540 de lei, spun rezultatele unui studiu recent realizat de GreenRevolution.  

“Cei care doresc să își achiziționeze o bicicletă second hand în București sunt adesea nevoiți să meargă în piețe improvizate în zone periferice ale orașului, unde nu există certitudinea că produsele cumpărare nu sunt furate sau că sunt cu adevărat funcționale. Talciocul de biciclete pe care îl pregătim elimină aceste neplăceri, pentru că vom verifica bicicletele aduse la vânzare și pentru că vom oferi consultanță celor care nu se pricep foarte bine să aleagă bicicleta care li se potrivește”, mai adaugă Lucian Simion, unul dintre organizatorii Talciocului de biciclete.

Toate bicicletele care vor fi aduse spre vânzare la talcioc vor beneficia de o revizie din partea unor mecanici care se vor asigura că acestea sunt funcționale în momentul vânzării. Totodată, pentru a nu încuraja traficul, comercianții care vor fi prezenți pe parcursul celor două zile în Parcul Izvor vor putea aduce cel mult două biciclete, respectiv cel mult două piese/accesorii de acelaşi fel.

Pentru a putea participa la talciocul organizat de Portocala Mecanică și BițaColor, trebuie să vă înscrieți cu datele personale de contact, precum și cu câteva detalii despre biciclete/piese/accesorii, pe site-ul Bike Fest, în secțiunea de Înscrieri. Regulamentul complet de înscriere poate fi descărcat de la această adresă.

Afiș

Cookies