Tainele Casei Lipizer, cea mai veche reședință de arhitect din București. Clădirea neogotică, ruptă parcă din “Urzeala Tronurilor”, a fost scanată 3D și va fi restaurată
Tainele Casei Lipizer, cea mai veche reședință de arhitect din București. Clădirea neogotică, ruptă parcă din “Urzeala Tronurilor”, a fost scanată 3D și va fi restaurată
În vechiul Cartier Evreiesc al Bucureștilor, Casa Lipizer sau Casa Breslelor te vrăjește de la prima privire. Toată alcătuirea și arta ei romantică, cu statuete misterioase înfățișând, pe fațadă, tineri meșteșugari din evul mediu, te duce cu gândul la castele, turnuri și abații medievale. Cine a locuit aici și a avut orgoliul să clădească o clădire în stil neogotic, anacronic și străin, totuși, de felul în care se construia în Bucureștiul secolului al secolului al XIX-lea, franțuzit, La Belle Epoque, Art Nouveau? Poate că dacă imobilul apărea undeva în medievala Transilvanie, își avea rostul, dar aici, pentru cine înfrumusețări de catedrală, rozete, ferestre în ogivă, acoperiș cu creneluri de turn și nișe care adăpostesc statui caracteristice stilului gotic religios medieval?
Casa Breslelor nu a adăpostit niciodată meșteșugarii unor bresle, ci a fost doar reședința arhitectului dalmat Luigi Ludovic Lipizer, proiectată pentru familia sa
Ne întoarcem în trecut, la mijlocul secolului al XIX-lea, să descoperim una din cele mai spectaculoase clădiri neogotice din București, unică prin ineditul și frumusețea sa fără vârstă. Casa Breslelor de pe strada Stelea Spătarul-10 (ridicată în perioada 1862-1864), în străvechea mahala a lui Stelea, nu a fost niciodată sediul unor bresle, nici castelul vreunui cavaler care se întrecea la turnir, ci doar reședința unui arhitect cu viziune europeană: Luigi Ludovic Lipizer (1825-1864), decedat la numai 39 de ani, în plină ascensiune creatoare. Alături de Casa în care a locuit arh. Ion Mincu (str. Pictor Verona no. 19), cumpărată de la arh. Gaetano Burelli pentru a fi transformată după propriul său stil, clădirea Lipizer reprezintă una dintre cele mai vechi case de arhitecți din București.
Monumentul istoric, martor reprezentativ pentru arhitectura Bucureștiului secolului al XIX-lea, intră în secolul al XXI-lea. Clădirea a fost scanată 3D și va fi restaurată
„Cu aparatură și programe de ultimă generație, firma de topografie inginerească și proiectare Graphein a realizat scanarea 3D pentru Casa Breslelor, ce urmează a fi restaurată. Scopul scanării a fost obținerea rapidă a releveului arhitectural, în urma căruia se pot observa absolut toate detaliile fațadei. “Imobilul este alcătuit din demisol, parter, etaj 1 și pod și are o suprafață de 508 mp. Fațadele prezintă un grad de detaliere ridicat, iar planurile și secțiunile un grad de detaliere mediu. Au fost scanate: exteriorul clădirii, spațiile interioare, releveu 2D fațade în format Autocard. Rezultatul măsurătorilor topografice a constat într-un releveu 2D care a cuprins: 5 planuri (demisol, parter, etaj 1, șarpantă, învelitoare), 4 fațade și planuri (2 longitudinale și 4 transversale”, anunță Graphein.
Negustoreasa Roșoaia Caliope, soacra lui Lipizer, i-a dat loc de casă arhitectului în Mahalaua Stelea Spătarul
Venit (sau chemat?) din Imperiul Austriac -Kaiserthum Osterreich-, din Dalmația, coasta Marii Adriatice, să construiască un nou București, arhitectul Luigi Ludovic Lipizer ajunge în oraș către sfârșitul domniei lui Barbu D. Știrbey (1849-1856). Se însoară cu fata negustoresei Roșoaia Caliope din Cartierul Evreiesc și începe să ridice un cămin pentru familia sa. Locul de casă i-a fost dat de Roșoaia, soacra sa, restul fiind talent, știință și creativitate.
Din nefericire, arhitectul Luigi Lipizer nu a apucat să trăiască mult în casa lui unică. A murit în 1864, anul finalizării construcției, la vârsta de numai 39 de ani, nu știm din ce cauză
“Din “Biletul” (cererea de autorizație) din 26 martie 1862 către Municipalitatea Capitalei, “pentru îngrădirea cu scânduri locul de față ce-l posedez în Mahalaua Stelea no. 8, de coloare neagră, pe termen de un an”, se poate deduce că acest imobil a fost construit până în 1864 când Lipizer a murit” (Sursa: Rodica Stăncioiu, “Locuința arhitectului L. L. Lipizer în București”, Revista Muzeelor și a Monumentelor, nr.1/1984, pp 78-80)
Într-un alt “Bilet” către Primărie, din 1859, Lipizer revine: “Supt iscălitul voescu a clădi din nou o binea (bină este un termen care desemna o construcție în lucru, n.n) pe proprietatea mea în Mahalaua Stelea no.8 coloare neagră întocmai după alăturatele planuri și după alinierea făcută în trecut”, Sursa SMBAN, fond PMB General, dosar 97/1859, fotografiate în anul 2015 de Oana Marinache în cadrul proiectului Arhiva de Arhitectură.
Luigi Ludovic Lipzer a mai proiectat faimoasa Casă Librecht-Filipescu și Casa Bosianu din Parcul Carol, în același inconfundabil stil neogotic
Oana Marinache, istoric de artă, a studiat în arhive activitatea arhitectului Luigi Ludovic Lipizer și a publicat rezultatele în Arhiva de Arhitectură, arhivadearhitectura.ro.
Oana Marinache, istoric de artă: Se presupune că arhitectul de origine dalmată, Luigi Ludovic Lipzer, sosește din spațiul Imperiului Austriac către sfârșitul domniei lui Barbu D. Știrbey (1849-1856), activitatea sa fiind documentată pe perioada 1856-1862. În București, lui Lipizer îi sunt atribuite, cu certitudine, două imobile neogotice, existente și astăzi, precum Casa sa din strada Stelea Spătarul-10 (1859-1862) și Casa Librecht-Filipescu (1860-1865) de pe str. Dionisie Lupu-46. Prin comparații stilistice cu acestea, s-a inclus și Casa Bosianu, actualul Observator Astronomic din Parcul Carol.
În numai câțiva ani, arh. Lipizer a proiectat numeroase case în București și a murit în plină ascensiune creatoare
Oana Marinache, istoric de artă: Cercetarea de arhivă a scos la lumină informații inedite legate de alte imobile pentru care arh. L. L. Lipizer a realizat proiectele și a solicitat autorizațiile de contructie: I. Lazăr din mahalaua Olteni (1856), arhitect diriginte al lucrărilor la Casele Meitani pe când acolo era Școala Militară (1859), grajd și șopron și împrejmuirea grădinii, schimbarea stâlpilor porții proprietății Ghiță D. Zisu din mahalaua Sf. Ioan-5 (1859-1860), Casele Vasile Popp din mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, Casa Mihail Macca din mahalaua Șerban Vodă (1860), Casa Anastase Psalida din mahalaua Mihai Vodă (1861), Mișa Atanastavieci din str. Bărcănescu (1862), Casa Lambru Vasilescu din str. Radu Vodă (1862). În 1861 îl găsim la pavarea curții Spitalului Filantropia, supervizat de arh. Petre Tabai. În 1881 mai trăia în casa sa din str. Stelea Spătarul, Caliopi Lipițeru, probabil văduva sa, căci pe soacra sa o chema Roșoaia Caliopi.
Arhitectura Bucureștiului din vremea arh. Lipizer se schimbă spectaculos prin importul de mari arhitecți și ingineri, grupuri de profesioniști străini
A doua jumătate a secolului al XIX-lea pentru arhitectura Bucureștiului este marcată de racordarea la civilizația continentală și de asimilarea unor elemente ale culturii din Europa apuseană. Importăm profesioniști străini, până când apar primele generații de arhitecți români, întâi formați la școlile din marile capitale europene, apoi la Școala de Arhitectură din București. “În prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt chemați nenumărați ingineri, arhitecți și horticultori austrieci, nemți, elvețieni, francezi: M. Sanejouard, Xavier Villacrose, H. Fensser von Mentzen, J. Schlatter, Carol Benesch, etc”, (sursa: Oana Marinache, istoric de artă). Printre ei se număra și arh. L.L Lipizer.
Lângă Casa arh. Lipizer a existat mănăstirea Spătarului Stelea. Biserica a fost distrusă definitiv de Focul cel Mare din 1847, cu numai 15 ani înainte de a începe Lipizer construcția casei sale
În “Catagrafia Poliției Bucureștilor ce s-au făcut la 1789” pe vremea lui Alexandru Moruzzi, Mahalaua Spătarului Stelea avea 38 de case și făcea parte din Plasa Târgului. Ea se învecina cu mahalaua Aga Niță, azi Sfânta Vineri, de pe Calea Călărașilor, despărțită de dânsa prin Podul Vergului, cu Mahalaua Mântulesei, a Scaunelor și Pescăriei-Veche la miazănoapte, despărțită prin râulețul Bucureștioara, cu Mahalaua Răzvan, despărțită prin Podul Târgului de afară, și cu Mahalaua Sf. Gheorghe Vechiu la miazăzi. (Sursa: Universul 1937, Casele din București, apud Oana Marinache).
“Biserica Stelea era zidită de Stelea Spătarul încă din timpul lui Mihnea-Vodă. A fost totdeauna nenorocită. A ars în timpul lui Sinan Pașa, ne spune un act al Mitropolitului Grigore (1629-1637) și a fost reclădită de neguțătorii mahalalei. Avea case și prăvălii, pe lângă locul bisericei, spre nord, era vie, care se mărginea cu ulița cea mare a Podului Târgului de Afară chiar până în 1702. Via aceasta este menționată prin multe documente sub numele de “viele mănăstirei Stelea”. S-au făcut mănăstirei lui Stelea spătarul încă din secolul XVI multe daruri și multe danii. Avea egumeni deștepți, supușii egumenului de la Radu-Vodă și, cu acesta, depinzând de Mănăstirea Ivirului de la muntele Athos. Biserica a fost bine reparată la 1837 de egumenul Raduliot care -lucru curios!- a cheltuit atunci 49000 de lei dați neamțului Iosef Nedau. Focul de la 1847 a distrus-o cu desăvârșire și de atunci a mai rămas doar numele mahalalei care să mai amintească bucureștenilor despre vechea biserică a spătarului Stelea”, (Istoria Bucureștilor, G.I. Ionnescu-Gion, pp 197-198, Editura Fundația Culturală Ghe. Marin Speteanu, 1998).
Arh. Lipizer preia pentru reședința sa elemente constructive și decorative din arhitectura medievală, cu precădere din arhitectura gotică de tip militar
În a două jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, în București apare o arhitectură romantică, atât sub aspectul spectaculos al reședințelor boierești sau al clădirilor publice -cu caracter militar-, cât și al formelor mai modeste ale caselor micii burghezii din diversele cartiere ale orașului (Sf. Gheoghe, Călărași, Dudești), unde, între anii 1860-1870, încep să apară elementele arhitecturii neogotice.
Arhitectul Luigi Lipizer preia pentru reședința sa elemente constructive și decorative din arhitectura medievală, cu precădere din arhitectura gotică de tip militar. Imobilul, inclus în Lista Monumentelor Istorice, se află în Mahalaua Stelea, ce se întindea, după descrierea lui George Costescu ( “Bucureștii Vechiului Regat”, Editura Universul, 1944), “în jurul Bisericii cu același nume de către Calea Moșilor și Calea Călărașilor, iar în sus până la Casa Vicontelui Gramont de lângă fostul Foișor de foc ars odată cu Casa mică ce fusese mult timp Palat al Ghiculeștilor și în jos până la Cavafii din gura pieței”. Cavafii erau negustori de căciuli și pălării.
Casă extraordinară, cu un singur cusur: arhitectul și-a conceput proiectul propriei locuințe fără grupuri sanitare, cu intenția să le adauge mai târziu în dependințe
“Sistemul constructiv este compus din planșee de lemn, pe zidărie portantă de cărămidă subțire, fundații de cărămidă, șarpantă de lemn pe scaune și învelitoare din tablă. Alcătuit din demisol, parter, etaj și pod, imobilul prezintă o distribuție interioară caracterizată prin prezența, la fiecare etaj, a câte trei camere dispuse pe holul central. Demisolul a avut două încăperi, probabil pentru personalul de serviciu, și câteva boxe. Arhitectul Lipizer și-a conceput proiectul propriei locuințe, fără grupuri sanitare, cu intenția să construiască dependințele într-o clădire alăturată. Aceasta rezultă din dispoziția pe plan și din golul de ușă, care exista între acesta și corpul B, presupus mai vechi, care fusese inclus în plan cu scopul de a fi folosit drept dependințe, anexe.
Din punct de vedere constructiv, este de remarcat faptul că arhitectul a eliminat de pe fațada burlanele necesare pentru scurgerea apei de ploaie, aplicând o soluție ingenioasă constând într-un jgeab pentru colectarea apelor de pe acoperiș care sunt dirijate în pod, iar de aici, prin burlane îngropate în tencuiala”. (Sursa: Rodica Stăncioiu, “Locuința arhitectului L. L. Lipizer în București”, Revista Muzeelor și a Monumentelor, nr.1/1984, pp 78-80).
Inițial, curtea pare să fi fost pavată cu calupuri mozaicate, iar în grădina din jurul casei erau pomi decorativi și un chioșc în același stil cu clădirea
Apar același tip de arc frânt aplatizat, aceeași intenție de prelungire a ferestrelor prin decor cu frize din arcaturi gotice dispuse perimetral la partea superioară și în benzi orizontale la cea inferioară, aceleași colonete-turle între registrele ferestrelor. Decorul este mai ajurat decât la Casa Liebrecht. Colonetele se torsionează, în locul prismelor diagonale fiind amplasate statui, astfel încât deasupra lor coronamentele crenelate devin un fel de mici baldachine ajurate.
9 statuete unicate în București, așezate pe piedestale, atrag în mod deosebit atenția. Ele reprezintă chipurile starostilor breslelor tipografilor, tâmplarilor, pielarilor și zidarilor
“Cele nouă statuete așezate pe piedestale, plasate fiecare deasupra unei coloane, atrag în mod deosebit atenția. Ele reprezintă chipurile starostilor breslelor tipografilor, tâmplarilor, pielarilor și zidarilor. Aceste reprezentări de bresle meșteșugărești medievale sunt, după câte cunoaștem, unicate în București. Tipograful ține în mâna stângă o filă de manuscris înfășurat, un fel de papirus. O haină lungă, cu reverele îmblănite și falduri bogate, îl acoperă până la genunchi. Mânecile hainei sunt largi și au manșete îmblănite. Se observă bluza închisă până la gât. Dulgherul poartă și el o tocă îmblănită. O cămașă lungă până la genunchi se despică în părți, în mână stângă ține o unealtă. Pielarul este îmbrăcat cu un gen de salopetă ce îi trece dincolo de genunchi, încălțămintea lui are garnitură de blană”.
Zidarul se înfățișează ca un tânăr din evul mediu
Părul lung îi acoperă urechile, poartă cămașă cu mâneci suflecate și, peste ea, o îmbrăcăminte complet diferită de a celorlalți. Pare o haină din timpuri recente cu despicături laterale și buzunare. (Rodica Stăncioiu, “Locuința arhitectului L. L. Lipizer în București”, Revista Muzeelor și a Monumentelor, nr.1/1984, pp 78-80).
Imobilul a beneficiat de o singură reparație capitală în anul 1972, când nu s-au prevăzut lucrări pentru conservarea fațadei
La interior plafoanele erau lucrate cu stucaturi, iar ușile au avut un element decorativ din bronz. Ornamentațiile interioare din ipsos nu mai păstrează urme sau indicii care să facă posibilă refacerea lor, din cauza reparațiilor necorespunzătoare care s-au făcut cu timpul. Imobilul a beneficiat de o singură reparație capitală în anul 1972, când nu s-au prevăzut lucrări pentru conservarea fațadei. Nu s-a intervenit, de asemenea, la partiu pentru readucerea lui la starea inițială prin desființarea băii actuale, impropriu amplasată în loggie, baia, datorită calității necorespunzătoare, a instalațiilor și izolațiilor, generează infiltrații în planșeu. (Rodica Stăncioiu, “Locuința arhitectului L. L. Lipizer în București”, Revista Muzeelor și a Monumentelor, nr.1/1984, pp 78-80).
Happy End în secolul XXI pentru un monument de secol XIX: clădirea intră într-un amplu proces de restaurare și conservare. “Va fi restaurată cu mult respect față de arhitectura și moștenirea sa culturală”
Casa Breslelor intră din acest an într-un amplu proces de restaurare și conservare. În anul 2022, imobilul a fost scos la vânzare pentru suma de 450 de mii de euro. “Cu entuziasm va împărtășim planurile captivante pentru Casa Breslelor din București! Această bijuterie arhitectonică, cu o istorie bogată ce se întinde pe parcursul secolelor, va fi subiectul unei restaurări. Construită în secolului al XIX-lea, Casa Breslelor va fi restaurată cu mult respect față de arhitectura și moștenirea sa culturală, urmărindu-se să ofere un spațiu modern, dar fidel originilor sale”, anunță Upbuild Residence, apud Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici: