Taina oraşului invizibil

de:
26 apr. 2011
8 Afișari
Taina oraşului invizibil

Un spectacol pentru întreaga familie.

Ce se ascunde sub picior, acolo adânc, sub pământ?

Ca peste tot în jurul nostru, dacă privim cu atenţie, şi sub pământ se află o lume. O lume forfotind de viaţă.

Scriitorul Victor Cilincă creează, în piesa sa (inspirată de basmul omonim, pe care l-a publicat în 2005), un univers fantastic, pornind de la lumea reală, a plantelor şi micilor fiinţe din jurul rădăcinilor lor. Oare ce s-ar întâmpla dacă această lume ar fi în pericol şi ar începe să se ofilească? Precum iasomia din piesa noastră?

Aceasta este întrebarea din spatele întâmplărilor. Taina oraşului invizibil sau ţara de sub picior este un eco basm spus cu un semn de îngrijorare, chiar dacă şi cu happpy end. Taina ţării de sub picior ne priveşte pe toţi, nu doar pe copilul din poveste şi pe prietenul său, căţelul vorbitor.

Regia: Constantin Dicu

Cu: Cristian Irimia, Alexandrina Halic, Ionuţ Antonie, Iuliana Costiniu, Voicu Hetel, Ion Arcudeanu, Marcela Andrei, Mirela Busuioc, Ioana Ginghină, Oliviu Cristian Bughiu, Cezar Popescu, Ilinca Atanasiu, Cerasela Constantin, Ani Creţu, Julieana Drăghici, Nicoleta Rusu, Maria Ţăran.

Cookies