Transferoviar Călători

Alte trenuri anulate între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, pentru lucrări pe traseu. Operatorul Transferoviar Călători anunță lista modificărilor
| 30.07.2026

Alte trenuri anulate între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, pentru lucrări pe traseu. Operatorul Transferoviar Călători anunță lista modificărilor

Operatorul Transferoviar Călători a transmis câteva modificări privind trenurile spre Aeroportul Otopeni. Acestea sunt necesare pentru lucrări la calea ferată. Schimbările vor fi pe timpul nopții Compania Transferoviar Călători a anunțat că vor fi aplicate […]

citește mai mult
Aventuri cu trenul de la București spre Ploiești. La Periș, un tren s-a stricat în câmp, a venit altul să-l tragă. Dl. conductor, nervos: Întârziem puțin, troacă defectă pe șine!
| 20.02.2025

Aventuri cu trenul de la București spre Ploiești. La Periș, un tren s-a stricat în câmp, a venit altul să-l tragă. Dl. conductor, nervos: Întârziem puțin, troacă defectă pe șine!

Călătoriile cu trenul, orice operator feroviar ai alege, pot deveni o adevărată aventură, la finalul căreia vrei doar să ajungi acasă în siguranță. Circulând aproape săptămânal cu trenul, fie cu CFR Călători sau Transferoviar Călători, […]

citește mai mult
Transferoviar Călători introduce o nouă cursă, din martie, pe ruta Aeroport Otopeni - Ruse via București Nord. Cât vor costa biletele
| 03.01.2024

Transferoviar Călători introduce o nouă cursă, din martie, pe ruta Aeroport Otopeni – Ruse via București Nord. Cât vor costa biletele

Din luna martie, operatorul feroviar privat Transferoviar Călători (TFC) va introduce o nouă cursă pe ruta Ruse – Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni via Giurgiu și Gara de Nord București. TFC introduce o cursă pe […]

citește mai mult
Transferoviar Călători a introdus trenuri moderne pe ruta Gara de Nord - Aeroport Henri Coandă. Au wi-fi și prize, în caz că rămâi fără baterie
| 16.08.2023

Transferoviar Călători a introdus trenuri moderne pe ruta Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă. Au wi-fi și prize, în caz că rămâi fără baterie

Transferoviar Călători a introdus în seara zilei de 15 august primele automotoare Alstom Coradia care duc spre Aeroportul Otopeni. Este cel mai nou material rulant care circulă pe ruta Gara de Nord – Otopeni. Transferoviar […]

citește mai mult
CFR anunță modificări. Mai puține trenuri ale companiei pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă
| 27.06.2022

CFR anunță modificări. Mai puține trenuri ale companiei pe ruta București Nord – Aeroportul Henri Coandă

CFR Călători a anunțat că începând din data de 16 iulie 2022 numărul de trenuri operate de companie, care vor circulă pe ruta București Nord – Aeroportul Henri Coandă, va fi redus. Mai puține trenuri […]

citește mai mult
Cookies