Tabere pentru copiii din București incluşi în sistemul de protecţie socială

de:
02 iul. 2013
0 Afișari
Tabere pentru copiii din București incluşi în sistemul de protecţie socială

Împărţiţi în grupuri de câte 80, copiii sunt aşteptaţi în perioada 1 iulie – 15 septembrie 2013 să se bucure de vacanţa mare, într-un cadru adecvat, care să le ofere siguranţă şi confort. Însoţiţi de asistenţi sociali şi psihologi cu experienţă, copiii beneficiază de un program variat, din care nu lipsesc jocurile, plaja şi drumeţiile în natură.

“Primii care vor pleca spre litoralul Mării Negre sunt copiii lipsiţi de ocrotire părintească, aflaţi în îngrijirea asistenţilor maternali profesionişti. Vor urma, pe rând, alţi copii care fie beneficiază de o măsură de protecţie în sistem rezidenţial, fie frecventează centrele de zi, fie sunt incluşi în diferite programe sociale derulate de Primărie. În total, peste 800 de copii vor beneficia în această vară de oportunităţile acestui program, finanţat exclusiv din fonduri ale bugetului local Sector 6”, a declarat primarul Rareş Mănescu.

Iniţiat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, programul de tabere oferă zile de relaxare şi educaţie nonformală pentru micuţii din Sectorul 6 aflaţi în situaţii de risc, cu scopul de a stimula capacitatea de socializare a copiilor şi de a reduce riscul marginalizării lor sociale.

 

Cookies