SWISSLEAKS. Cine este românul care are peste 800 de milioane de dolari într-o bancă din Elveţia

de:
16 feb. 2015
0 Afișari
SWISSLEAKS. Cine este românul care are peste 800 de milioane de dolari într-o bancă din Elveţia

SWISSLEAKS. Omul de afaceri canadian Marcel Adams, născut în 1920 în România, este cel care a avut un cont de aproape 830 de milioane de dolari la filiala elveţiană a băncii HSBC. Adams, născut Abramovici, a fugit din România condusă de regimul Antonescu în timpul celui de-al doilea război mondial, este un magnat al imobiliarelor în Canada şi nu are afaceri în România, conform RISE Project, citat de gandul.info.

Marcel Adams, 94 de ani, şi fiul său Sylvan, cel care îi administrează afacerile, şi-au deschis în 2004 un cont secret la filiala elveţiană a băncii britanice HSBC. Contul, care în 2006 şi 2007 a conţinut 829 de milioane de dolari, era deschis în numele băncii Summit International, din Barbados, deţinută tot de familia Adams, conform Radio Canada, care a lucrat în parteneriat cu ICIJ şi Le Monde, în ancheta internaţională denumită SwissLeaks, în care au fost consultate peste 60.000 de documente bancare secrete ale băncii HSBC, scurse de un fost angajat.

SWISSLEAKS. Sylvan Adams spune că aceşti bani au fost declaraţi autorităţilor canadiene şi că au fost plătite taxele cuvenite, conform Radio Canada. Banca înfiinţată de familia Adams în Barbados, în numele căreia era deschis contul din Elveţia, avea marele avantaj de a beneficia şi aşa de taxe foarte scăzute în Barbados – între 0,25% şi 2,5%, conform jurnaliştilor canadieni. Canada are un acord fiscal cu Barbados, astfel că este posibil ca taxele cuvenite pe banii din Elveţia să fi fost plătite în Barbados.

Cine este Marcel Adams, fost Abramovici

Miliardarul canadian de 94 de ani s-a născut în 1920, la Piatra Neamţ, în România şi se numea Marcel Abramovici. Conform Academiei de Ştiinţe Exacte şi Umaniste din Israel, el a evadat dintr-o închisoare unde era supus la muncă silnică, în 1944, pe când România era condusă efectiv de mareşalul Ion Antonescu. Adams a fugit în Israel, cu ajutorul Agenţiei Evreieşti, şi s-a stabilit la Pardes Hanna, lângă Haifa, luptând în războiul de Independenţă al Israelului.

Adams a plecat în Canada în 1951 şi a muncit ca tăbăcar. Şi-a făcut averea din proprietăţi imobiliare, deţinând în prezent multe clădiri din estul Canadei, printre care Galeries de la Capitale, din Quebec, cel mai mare mall din regiune. În prezent, el locuieşte la Montreal, cu familia.

SWISSLEAKS. Marcel Adams nu a derulat afaceri în România, conform RISE Project. La Academia de Ştiinţe Exacte şi Umaniste de la Ierusalim, Adams finanţează un fond de burse anual în valoare de 1 milion de dolari.

Cookies