ȘTIRI

Swingin’ trumpet @ Stagiunea de Jazz

            George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas şi Vald Popescu – baterie, motivează pe 10 octombrie, la ora 19,00,  deschiderea tematică „Swingin’ trumpet” a Stagiunii de Jazz 2012 – 2013 prin prezenţa invitatului lor, trompetistul Sebastian Burneci.

            Uvertura stagiunii nu este doar o introducere a unui ciclu nou de concerte ci şi o continuare firească a unor concluzii născute din dialogul  intern, comun, consonant dar şi reformator al protagoniştilor.

            “Swingin’ trumpet” se limitează instinctiv în perimetrul recenziei sonore a literaturii jazz dedicate trompetei.  Construcţia programului însă, face mai mult decât atât, tinzând către consolidarea sau explicarea practică a importanţei acestui instrument în evoluţia muzicii de gen. Pe de altă parte, esenţialul tematic derivă, pe lângă enunţarea unor teme celebre din Istoria Muzicii de Jazz, şi din angrenarea timbrală perfectă a trompetei în formula de cvartet.

            Conjugându-se echilibrat în consonanţa viitoarelor concerte tematice, „efectul jazzy” este leitmotivul pe care se va construi arhitectura stilistică a Stagiunii de Jazz 2012 – 2013. Totul este gândit în favoarea publicului,  fie prin pledoaria sonoră lejeră dar bine argumentată tehnic, fie prin distribuţia modulantă a artiştilor, pliată perfect pe profilul estetic propus. Vor să fie, între altele: „14 Years after Petrucciani”( „efectul jazzy al recenziei influienţelor postume), „Homage to Chick Corea” ( „efectul  jazzy” al unui titan contemporan), „Cuba Reunion” („efectul  jazzy”  caraibian, articulat original) sau „The Blue Note Years” („efectul jazzy”  în trei decenii  de muzică new-york-eză).

            Aşadar, Stagiunea de Jazz 2012 – 2013 Radio România Cultural – Formaţiile Radio, de la Teatrul ACT,  anunţă consumul propriilor episoade stilistice (prefaţate de Cristi Marica) în favoarea jazzulul de calitate.

 

 

 

            


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button