În încercarea de a opri șoferii să parcheze pe trotuare și să blocheze accesul pietonilor, autoritățile din București au montat sute de stâlpișori. Locuitorii din mai multe sectoare ironizează situația pe rețelele de socializare și nu înțeleg de ce este nevoie de atâția. Șoferii sunt cei mai revoltați, spunând că locurile de parcare sunt insuficiente, iar această măsură îi pune în dificultate.
Sute de stâlpișori au apărut peste noapte pe mai multe trotuare din oraș, iar bucureștenii au asemănat această situație cu un festival al stâlpilor. Șoferii sunt nemulțumiți din această cauză pentru că, în București, există un număr foarte mic de locuri de parcare raportat la mașinile înmatriculate aici. Există 250 de mii de locuri de parcare la un milion și jumătate de autoturisme înmatriculate în Capitală, a transmis Digi24.ro.
Autoritățile locale vin și cu explicații pentru această măsură. Acestea au transmis că a fost luată pentru a împiedica șoferii să parcheze pe trotuar.
De exemplu, 70 de stâlpișori au fost numărați pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Sectorul 4 pe o distanță de 200 de metri.
Un șofer spune că pentru protecția pietonilor e benefic, însă oamenii chiar nu au unde să-și lase mașinile. Un locuitor din zonă chiar s-a ales cu dosar penal după ce a smuls din beton mai mulți stâlpișori abia montați.
În Sectorul 2, după ce șoferii nu au mai putut să parcheze într-o intersecție blocată mereu de mașini din cauza montării stâlpișorilor, aceștia au început să-și lase mașinile pe trotuare.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a explicat de ce se montează stâlpișorii:
Acești stâlpișori au fost ceruți de Brigada Rutieră, pentru că în zonă aveau loc accidente din cauza mașinilor parcate în centrul intersecției. Peisagiștii spun că autoritățile aveau la îndemână alte alternative.
Dumitru Furnea, un peisagist, a oferit o alternativă mai bună pentru a opri mașinile să urce pe trotuar, anume instalarea unor borduri special concepute.
Te-ar mai putea interesa și: