ȘTIRI

Sute de români care s-au întors din vacanţa în Bulgaria, blocaţi pe DN 5, de un protest

Drumul Naţional 5, care face legătura între Giurgiu şi Bucureşti, a fost blocat, duminică după-amiază, timp de peste o oră şi jumătate, la intersecţia dintre DN 5 cu drumul judeţean 603, în satul Uzunu din comuna Călugăreni, unde zeci de localnici au traversat în mod repetat o trecere pentru pietoni, în semn de protest faţă de faptul că drumul din localitatea lor este plin de gropi, informează Mediafax.ro.

Potrivit comisarului şef Cristian Şuţă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, poliţiştii au fost anunţaţi prin 112, la ora 14.15, că drumul este blocat de persoane care traversează în mod repetat pe trecerea de pietoni din Uzunu. La momentul sosirii poliţiştilor de la secţia Călugăreni, în zonă erau câteva persoane, însă numărul protestatarilor a crescut, ajungând până la aproape 50 de oameni care au traversat strada timp de peste o oră şi jumătate.

La locul protestuluiau fost mobilizaţi poliţişti, jandarmi, luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, dar şi şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean din Giurgiu, precum şi şeful Poliţiei municipale Giurgiu.

Localnicii le-au spus forţelor de ordine că au ales această modalitate pentru a protesta faţă de faptul că drumul judeţean 603, care traversează satul lor, este într-o stare avansată de degradare iar autorităţile din judeţ ignoră acest lucru. Oamenii au cerut să vorbească cu responsabili de la Consiliul Judeţean, care are în administrare drumurile judeţene, iar reprezentanţi ai acestei instituţii s-au deplasat în zonă pentru a discuta cu protestatarii.

Începând cu ora 15.40, DN 5 a fost redat circulaţiei, însă localnicii care au protestat nu au plecat din zonă, ei aflându-se pe marginea drumului şi la ora transmiteri acestei ştiri.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button