Soluţie ingenioasă: Sute de locuinţe noi vor fi „cocoţate” pe blocurile din Bucureşti

de:
05 sept. 2012
2 afișări
Soluţie ingenioasă: Sute de locuinţe noi vor fi

Potrivit datelor centralizate de Primăria Sectorului 3, în acest moment, în evidenţa Serviciului Spaţiu Locativ sunt înregistrate aproximativ 4.000 de cereri de locuinţe din partea bucureştenilor.

Din cauză că ridicarea unui imobil „de la zero” implică costuri mai mari, plus disponibilitatea unui teren, Primăria a decis să construiască locuinţe noi pe blocurile deja existente, la mansardă. 

„Având în vedere numărul mare de solicitări venite din partea cetăţenilor, am decis să construim mai multe unităţi locative prin supraetajarea şi mansardarea unor imobile aflate în administrarea Primăriei Sector 3. Estimăm că, deasupra celor nouă blocuri pe care le avem în vedere vor fi construite în jur de 250-300 de locuinţe, ceea ce înseamnă că mărim cu aproape o treime capacitatea existentă în prezent”, a declarat pentru B365.ro arhitectul şef Ştefan Dumitraşcu care a precizat că acum cele nouă blocuri totalizează circa 800 de locuinţe. 

Conform sursei citate, concomitent cu lucrările de mansardare şi supraetajare vor fi reabilitate termic şi blocurile care nu au fost incluse până acum în programul de creştere a performanţei energetice. 

„Studiul de fezabilitate a fost deja comandat, urmând ca din septembrie să înceapă procedura de licitaţie. Aceste imobile vor beneficia inclusiv de reabilitare termică”, a confirmat Dumitraşcu. 

Pe lista blocurilor care vor fi mansardate şi supraetajate se află: 

– Aleea Cioplea nr.3 – bloc de patru etaje, va fi şi reabilitat termic

– Aleea Cioplea nr.4 – bloc de patru etaje, va fi şi reabilitat termic

– Aleea Cioplea nr. 5 – bloc de patru etaje, va fi şi reabilitat termic

– Aleea Cioplea nr. 3A, bl. 1 – bloc de opt etaje, este deja reabilitat termic

– Aleea Cioplea nr. 3A, bl.2 – bloc de opt etaje, este deja reabilitat termic

– Aleea Cioplea nr. 3A, bl.3 – bloc de opt etaje, este deja reabilitat termic

– Şos. Gării Căţelu nr. 170B, bl.3, va fi şi reabilitat termic

– Şos. Gării Cîţelu nr. 170B, bl.4, va fi şi reabilitat termic

– Str. Alexander von Humboldt nr.3, va fi şi reabilitat termic. 

Lucrările de mansardare şi supraetajare vor începe în martie şi ar urma să fie gata la sfârşitul lunii mai 2013, după cum a precizat pentru B365.ro arhitectul şef al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu. 

Repartizarea în noile locuinţe se va face atât pentru tineri sub 35 de ani, cât şi celor care se află în situaţii de necesitate, au o condiţie materială precară sau au fost evacuaţi. 

Cookies