Sute de arbori, plantaţi în grădinile blocurilor de locuinţe din Sectorul 6 FOTO

de:
29 oct. 2019
1 Afișari
Sute de arbori, plantaţi în grădinile blocurilor de locuinţe din Sectorul 6 FOTO

Astfel, în toamna acestui an, aproximativ 300 de arbori vor fi plantaţi în incinta tuturor grădinilor aferente imobilelor reabilitate termic, prin programul derulat de administraţia locală.

„Atunci când am început reabilitarea termică a imobilelor, am promis membrilor comunităţii noastre că vor avea cele mai frumoase grădini de bloc. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Acolo unde lucrările de anvelopare termică a blocului au fost finalizate, grădina imobilului respectiv a intrat într-un amplu proces de amenajare. Gazonul deja a crescut, iar acum plantăm arbori maturi, viguroşi care să înfrumuseţeze și să înverzească peisajul urban”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Arborii au fost crescuţi în serele ADPDU Sector 6

Important este faptul că toţi arborii care vor fi plantaţi în grădinile blocurilor provin EXCLUSIV din serele proprii, fiind crescuţi aici din 2014-2015 până în prezent. În aceste condiţii, administraţia locală realizează o economie importantă la bugetul local, folosind materialul dendrologic cultivat în serele ADPDU Sector 6.

„Platanus hybrida, care provine din hibridarea speciilor Platanus occidentalis şi Platanus orientalis, este un arbore decorativ care se pretează foarte bine în grădinile blocurilor de locuinţe. Trebuie precizat faptul că, în cazul acestui arbore hibrid, pe perioada dezvoltării sale, în serele noastre, nu s-a observat prezenţa unor insecte deranjante (de ex: corythuch ciliata)”, a explicat Eduard Paul Simion, directorul general adjunct al ADPDU Sector 6.

Primele asociaţii de proprietari care au beneficiat de noile amenajări peisagistice în grădinile blocurilor de locuinţe sunt situate în cartierele Drumul Taberei, Crângaşi, Militari şi Giuleşti.
În serele ADPDU Sector 6 se află, în prezent, 700 de astfel de arbori, dintre care 300 vor fi plantaţi în toamna acestui an, iar restul pe parcursul anului viitor.

Reamintim că, inclusiv florile plantate pe domeniul public al Sectorului 6 sunt produse în serele proprii, nu cumpărate de pe piaţa liberă. În vara acestui an, peste 35.000 de flori au fost plantate pe mai multe străzi din sector, astfel că membrii comunităţii au putut admira o paletă impresionantă de flori de cele mai diverse culori, precum Petunia (florile cu o mie de culori), Tagetes (Crăiţele), Gazania, Antirrhinum (Gura Leului) şi Pelargonium (Muşcate).

Cookies