Suspiciunea de plagiat din doctoratul lui Oprea, examinată de Comisia de Etică a Univ. Bucureşti

de:
02 iul. 2015
1 Afișari
Suspiciunea de plagiat din doctoratul lui Oprea, examinată de Comisia de Etică a Univ. Bucureşti

Suspiciunea de plagiat din teza de doctorat a lui Gabriel Oprea va fi examinată de Comisia de etică a Universității din București. Anunţul a fost făcut joi, printr-un comunicat de presă.

„Comisia de etica a Universitatii din Bucuresti a decis, in urma unor dovezi aparute in media, sa examineze suspiciunea de plagiat in cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, examinare ceruta, dar neprobata, de catre autorul sesizarii privind acest caz si adresata Comisiei. Comisia procedeaza astfel conform regulamentului sau care cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci cand sunt aduse dovezi in acest sens fie de catre autorul unei sesizari, fie de catre reprezentanti ai media”, se arată în comunicatul Comisiei de etică a Universității din București, potrivit HotNews.ro.

Presedintele Comisiei de etica, Marian Popescu, explica faptul ca examinarea suspiciunii de plagiat porneste ca urmare a dovezilor aduse de media, pentru ca in sesizarea primita la Comisie saptamana trecuta autorul – Ioan Sirbu – nu a adus nicio proba. Popescu precizeaza ca Regulamentului Comisiei de etica „cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci cand sunt aduse dovezi in acest sens”.

Cookies