ARHIVA B365

Suspecţi de terorism, arestaţi în Bucureşti VIDEO

Alwar Pouryan şi Oded Orbach, cetăţeni americani, stabiliseră o întâlnire la Bucureşti pentru punerea la punct a activităţii de furnizare de rachete sol-aer cu ghidaj termic, rachete anti-tanc, aruncătoare de grenade, echipamente de vizionare nocturnă, puşti cu lunetă, carabine automate AK-47, M16, care urmau să servească pentru susţinerea mişcării insurgente talibane din Afganistan, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Arestarea celor doi a avut loc pe data de 10 februarie în Bucureşti, DIICOT colaborând cu Procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi Drug Enforcement Administration. Alţi cinci inculpaţi au fost arestati în Monrovia, Liberia, la datele de 10 şi 12 februarie 2011. În fapt, autorităţile judiciare americane efectuează cercetări faţă de inculpaţii Maroun Saade, Walid Nasr, Francis Sourou Ahissou, Corneille Dato, Martin Raouf Bouraima, Alwar Pouryan şi Oded Orbach, pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la o conspiraţie în vederea acordării de suport material unor organizaţii teroriste şi transfer de sisteme de rachete (sol-aer) pentru distrugere de aeronave.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button