Suspecţi de înşelăciune prin METODA ACCIDENTUL,prinşi de poliţişti: Au obţinut 10.000 lei şi 2.100 €

de:
03 iul. 2015
0 Afișari
Suspecţi de înşelăciune prin METODA ACCIDENTUL,prinşi de poliţişti: Au obţinut 10.000 lei şi 2.100 €

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au efectuat, joi, două percheziţii, în municipiul Bucureşti şi într-un penitenciar din provincie, la persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni, prin metoda „accidentul”.

Descinderile au avut loc după ce, în cursul lunii iunie, poliţişti din cadrul Secţiei 22 au documentat activitatea membrilor unui grup specializat în săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune, bănuiţii asumându-şi în mod nejustificat calitatea de doctor, pretinzând diferite sume de bani persoanelor vătămate.

Miercuri a fost prinsă în flagrant o femeie, în vârstă de 22 de ani, care a încercat să pretindă suma de 11.000 de euro unei persoane ca urmare a unei intervenţii chirurgicale pentru fiica sa ce ar fi fost victima unui accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate, au fost documentate patru infracţiuni comise prin acest mod de operare, prejudiciul total produs persoanelor vătămate fiind de 10.000 de lei și 2.100 euro.

Astfel au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie, în urma cărora au fost găsite şi ridicate un telefon mobil, cartele SIM, precum şi alte bunuri şi înscrisuri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, fiind luată măsura arestării preventive faţă de femeie şi faţă de bărbat măsura reţinerii, urmând a fi prezentat magistraţilor.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul Agenţiei Naţionale al Penitenciarelor.

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Pentru a nu deveni victima acestui gen de înşelăciune, denumită generic „metoda accidentul”, poliţiştii atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci când sunt apelaţi telefonic de persoane necunoscute şi le recomandă:

• Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate;

• Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.), decât după ce solicitaţi prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu;

• Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci;

• În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;

• Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;

• Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!

În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Cookies