Surse: Gh. Ştefan susţine că mita din Dosarul Microsoft a fost folosită şi la campania lui Băsescu

de:
12 mart. 2015
0 Afișari
Surse: Gh. Ştefan susţine că mita din Dosarul Microsoft a fost folosită şi la campania lui Băsescu

Surse judicare, citate de Digi24.ro, spun că Gheorghe Stefan ar fi pronunţat inclusiv numele președintelui Traian Băsescu în sala de judecată. Mita provenită din afacerea ilegală Microsoft ar fi urmat să sprijine campania prezidenţială a acestuia. Avocatul primarului suspendat din Piatra Neamț  a negat însă, declarând că nu este vehiculat numele lui Băsescu în acest dosar.

De altfel, primul denunţ care indica virarea banilor din contractele Microsoft în conturile PDL a fost făcut de fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu. El a dat în scris că menţinerea lui în Guvern depindea de finanţarea campaniei prezindenţiale din 2009. Şefii partidului i-ar fi impus chiar să se întâlnească în particular cu potenţiali sponsori.

„La început mi-a fost teamă că nu înţeleg bine mecanismul, dar după ce l-am înţeles, mi-a fost şi mai teamă să-l denunţ. De la cei mai mărunţi funcţionari publici şi până la campania prezidenţială, toată lumea beneficia de darurile corporatiste furate din contribuţii publice sau comisioane”, se arată în denunţul lui Gabriel Sandu.

Luna trecută, fostul preşedinte Trăian Băsescu nega vehement afirmaţiile: „Ce ştiu cu certitudine e că la PDL nu se punea mâna pe bani. Dacă venea unu la mine şi-mi spunea vreau să fac o sponsorizare îi spuneam: fugi la casierie, băiatule!”

Cookies