CFR Călători a introdus în circulație primul vagon bar-bistro modernizat prin PNRR, în compunerea unei perechi de trenuri Intercity. Compania nu a anunțat inauguarea acestui vagon, o imagine realizată de un călător care dezvăluie cum arată un fel de mâncare servit de personalul din tren fiind făcută publică în mediul online.
Un antreprenor, surprins de vagonul bar-bistro dintr-un tren Intercity de pe ruta București-Brașov, a publicat o imagine cu un fel de mâncare pe care l-a servit în tren: friptură, ciuperci, o salată, alături de un pahar de vin.
El a spus, într-o postare de pe LinkedIn, că personalul a fost amabil, a putut să plătească cu cardul și a primit cafea din partea casei. Antreprenorul nu a menționat, însă, cât a costat întreaga masă.
Când v-ați deplasat ultima dată cu trenul?
De +7 ani călătoresc săptămânal cu trenul pe ruta Brașov-București și retur. Aseară am avut parte de o surpriză. Deși fotografia e o normalitate (să ai un vagon-restaurant decent în 2025 în UE) impactul a fost excepțional. Mai ales că nivelul de calitate al cinei servite și serviciilor domnilor angajați a fost top. Plata cu cardul, zâmbete și o cafea din partea lor, pentru încurajare.
Banii prin PNRR (scrie mare pe vagon) iar recondiționarea a fost făcută la Arad.
Hai că se poate, vă recomand să vă urcați în orice tren (există și trenuri private absolut decente) pentru a evita blocajul de week de pe Valea Prahovei, scrie Marius Dan într-o postare de pe LinkedIn.

Pe site-ul CFR Călători există o listă cu prețuri pentru produsele din vagoanele restaurant, care poate fi accesată AICI.
Potrivit informațiilor de pe site-ul CFR Călători, vagonul din compunerea perechii de trenuri IC 536/538 circulă o zi da, o zi nu, astfel: 29.09.2025, 01.10.2025, 03.10.2025, 05.10.2025 ș.a.m.d.
Club Feroviar arată că prin punerea în circulație a acestui bar-bistro în compunerea unei perechi de trenuri Intercity, operatorul feroviar de stat îl readuce în legalitate.
În iunie, Programul Trenurile Soarelui 2025 a fost inaugurat, de conducerea CFR Călători, în frunte cu Traian Preoteasa, la bordul unui tren Intercity format din vagoane și locomotivă modernizate prin PNRR, dar care nu respecta un Ordin de ministru cu putere de lege.
Conform Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 134 din 9 februarie 2022, pentru modificarea anexei nr. 2 la OMTI nr. 153/2011 (…) pentru definirea trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători, la bordul trenurilor Intercity este obligatorie prezența serviciilor de alimentație publică.
În compunerea perechii de trenuri IC 538/536 nu se afla niciun vagon de tip bar-bistro sau restaurant.
Avem o deficiență pe care o să o constatați acum. Bar-bistro-urile care au un proiect foarte performant și nu am vrut să bag un bar din acela clasic ca să stricăm toată asta, dar din promisiunea noastră, până la jumătatea iunie-iulie, o să vină și barul bistro, spunea șeful CFR Călători, Traian Preoteasa.
Club Feroviar i-a precizat directorului că prezența serviciilor de alimentație publică este obligatorie la bordul trenurilor Intercity.
Da, știu, ok, nu-l am, am înțeles, a fost răspunsul lui Preoteasa.
Nu vor fi însă suficiente vagoane de acest fel pentru ca ele să fie introduse în compunerea tuturor trenurilor Intercity, așa cum este obligatoriu, mai ales că numărul garniturilor cu acest rang va crește de pe 14 decembrie.
Te-ar mai putea interesa și: