Surpriza pregătită angajaţilor din spitale. Gabriela Firea promite locuinţe de lux

de:
11 oct. 2018
0 Afișari
Surpriza pregătită angajaţilor din spitale. Gabriela Firea promite locuinţe de lux

Primăria a lansat invitaţia de participare celor interesaţi să pună la dispoziţia autorităţii locale oferte de vânzare de locuinţe. Faţă de invitaţiile anterioare, acum primăria precizează şi faptul că valoarea estimată a achiziţiei este de 286,5 mil. lei, adică circa 61 mil. euro.

Cu aceşti bani, PMB vizează achiziţia a 500 de locuinţe noi de pe piaţa liberă. La bugetul estimat înseamnă un preţ pe apartament de circa 122.000 de euro.

În iulie şi august, când primăria a mai încercat să atragă ofertanţi, primarul general Gabriela Firea anunţase că are la dispoziţie un buget de 15 mil. euro pentru achiziţia a 300 de apartamente, într-o prima etapă, dintr-un total de 500 de unităţi vizate. Atunci, rezulta un preţ pe apartament de 50.000 de euro.

La noul apel, PMB anunţă că doreşte să cumpere 200 de garsoniere, 200 de apartamente cu două camere, 100 de apartamente cu trei camere şi locurile de parcare aferente. Pot depune oferte investitorii care au la dispoziţie cel puţin zece apartamente. Garsonierele vizate de primărie trebuie să aibă minim 37 de mp utili, apartamente cu două camere, minim 52 mp utili, iar cele cu trei camere, 66 mp utili, potrivit caietului de sarcini.

Cookies