Surpriza extraordinară din autobuzul 302 și drama adolescentelor din stația STB

„Adolescenții sunt imposibili”. Am auzit asta măcar o dată-n viață. La vremea potrivită, chiar cu referire la noi înșine. 

Or fi adolescenții „imposibili”, dar sunt și teribil de amuzanți. Ba, uneori, înduioșători de-a binelea. Cu reacțiilor lor exagerate, prostiile făcute cu maximă convingere, frământările lor la intensitate 150% și intransigența pe care doar vârsta asta ți-o permite. Drumurile alături de ei creionează mereu un București viu, colorat, „overdramatic” și irezistibil.

🚌 Ieri seară, în stația de autobuz, o adolescentă o boscorodea pe alta:

– Nu mă interesează! Ești prietena mea cea mai bună, vii la ziua mea! Fără discuții! Nu cum, nu dacă, nu când, vii! Astfel îți dau block pentru toată viața!

În tot acest timp, vocea „victimei” nu s-a auzit. 

Azi, când am ajuns în stație, aceeași distribuție. Sărbătorita făcea, firește, scandal:

– Cum să nu fiu nervoasă, dacă tu la mine nu vii, dar te duci cu ei?! Cu părinții ăia de le pasă de tine de numa’! Nu mă interesează, poți să-ți rupi mâna, capu’, picioarele, cu ele rupte vii!

Păstrând tradiția, cealaltă puștoaică nu scoate un sunet. Nervoasa o privește uimită 10 secunde, după care tună concluzia:

– Hai, c-am luat-o razna cu toții!

🛴 Doi puști pe la 12-13 ani se întrec pe trotinete. Au ciufuri, încălțări și gadgeturi de ultimă oră. Totul respiră la ei siguranță de sine, relaxare și încredere în ce va să vină. E de-ajuns să-i privești câteva clipe ca să-ți dai seama că sunt, deja, oamenii viitorului.

Într-un moment de neatenție, blondul cu aer scandinav e întrecut de zulufatul creol și se aude cel mai improbabil dialog:

– Ai boala lu’ Calache!

– Oarba după tine!

Să mai aud pe cineva că ne mor tradițiile.

🚌 Autobuzul 302. O puștoaică bălaie, 1.30 m, ochelari, scufiță hipsterească. Nu pare să fie mai mare de clasa a V-a. Are în mână o carte. Mă așteptam să văd ”Jurnalul unui puști”, vol. 1.235. Ori măcar niște cronici vampirești, dintre cele care-au făcut ravagii printre adolescenții planetei. Surpriză: ”De veghe în lanul de secară”. Nu m-am putut abține:

– Ce carte tare citești!

– Mulțumesc, a venit răspunsul cu voce mică, dublat de un zâmbet fâstâcit. 

”Să-ți pierzi vremea” cu așa ceva, în România de azi. Abia asta sună a rebeliune. Holden Caulfield ar fi mândru de ea.

🚋 În tramvaiul 25, trei puști de liceu: două fete și-un băiat. Par prinși într-o discuție extrem de serioasă. Cu un aer resemnat, una dintre fete suspină:

– Nu știu deloc cum o să rezolvăm chestia asta… e complicat.

– VIAȚA NOASTRĂ e complicată, decretează cealaltă.

– Da, complicată ca minciunile mele, că nici eu nu le mai pot da de cap.

🚌 În autobuz, un adolescent subțirel se tot foiește pe scaun, lângă o puștoaică total nedumerită. Omulețul nu spune nimic, dar se vede că-i la un pas de explozie. Fata se hotărăște să ia vițelul de coarne:

– Ce tot ai, mă?

– Io nu mai rezist, îl sun! Vreau să văd câți bani mi-ar fi dat, ca să calculez ce mi-aș fi putut lua de ei.

– Mai rău o să te oftici…

– Da, dar măcar o să știu EXACT cât sunt de dobitoc.

Nota B365.ro: Minunatele „Cronici STB” ale Dianei, alte capitole:

• Cea mai frumoasă vatmaniță din București și răgetul șoferului de pe 226 când se face verde la semafor
• Tânărul bătrânel știrb din troleibuz care străbate Bucureștiul cu STB-ul după cafea bună și alți oameni preferați
• Omul-Câine, cetățeanul care latră în stația STB din Drumul Taberei, cartierul în care și locuiește