„Surorile Troti”, la fel ca numeroasele lor rubedenii care zac aiurea pe oriunde prin București, sigur nu au citit ce scrie în Regulamentul Trotinetelor Electrice din București (este și pe site la Primăria Capitalei, poate fi conspectat oricând :).
În acest document, la capitolul II – cel numit „Condiții de utilizare a trotinetelor electrice”, există prevederi destul de clare pentru parcare:
Ușor de zis/scris, greu de făcut.
Un bucureștean, membru al comunității „Ai parcat ca un bou București”, le-a întâlnit pe „Surorile Troti” prin oraș și a atras atenâia asupra unui potențial pericol:
Trotinetele astea sunt lăsate în mijlocul drumului sau printre mașini unde, dacă bate vântul, pot cădea și lovi o mașină regulamentar parcată.
Trotinete electrice zac abandonate oriunde prin oraș, câte una sau câte cârd. Am văzut, de-a lungul timpului, trotinete „parcate” în mijlocul trotuarelor sau chiar al bulevardelor, le-am văzut lipite de mașini prin parcări, prin tomberoane, ba chiar și prin copaci le-am văzut răsărind.
Problema abandonării trotinetelor unde nici prin cap nu ți-ar trece că poate fi lăsată o trotinetă e doar una dintre problemele legate de aceste mijloace de transport.
O altă problemă care apare în trafic este viteze ca care circulă unii trotinetiști. Alții traversează, pe la trecerea de pietoni, PE trotinetă (ceea ce e ilegal).
O altă situație periculoasă și încă des întâlnită pe străzi e că două persoane împart o singură trotinetă. Evident, sunt și numeroși bucureșteni care folosesc trotineta regulamentari și responsabil.
Dar, dată fiind suma problemelor, PMB anunța, toamna trecută, că ar vrea să facă referendum la care bucureștenii să spună dacă sunt sau nu de acord cu interzicerea trotinetelor electrice în oraș. Este o inițiativă a viceprimarului Stelian Bujduveanu și se referă doar la trotinetele închiriate.