Supernova, compania imobiliară austriacă, pregătește extinderea centrului comercial modernizat din fostul spațiu Cara Lujerului. Lucrările ar urma să înceapă „în curând”, prin construirea a două corpuri de clădire noi.
Centrul comercial Cora Lujerului, unul dintre cele mai vechi magazine din București, a fost renovat și redeschis în iunie 2024, ajungând la o suprafață închiriabilă de aproximativ 30.000 mp.
Supernova intenționează să adauge peste 20.000 mp prin ridicarea a două noi corpuri:
Pentru a face loc noii construcții, vor fi desființate trei rampe auto, înlocuite cu spații verzi. Accesele pietonale și pentru mașini vor fi modernizate, parcarea subterană va rămâne, dar va fi și ea reconfigurată unde e necesar, potrivit Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pus în dezbatere.
Noile corpuri vor respecta regimul de înălțime existent (S+P+Mz+1E parțial) și vor fi unite printr-o copertină modernă. Proiectul implică atât modificări interioare, cât și exterioare, plus refuncționalizarea unor zone deja existente.
În prezent, centrul comercial are o suprafață închiriabilă de 29.000 mp și găzduiește 55 de chiriași, printre care Carrefour, CCC și KFC.
Supernova spune că a primit sprijin și o atitudine pozitivă din partea autorităților și anticipează că lucrările vor începe „în curând”. Mai mult compania a observat un interes semnificativ pentru spațiul extins.
Proiectul este în prezent în curs de pregătire. Sperăm să începem construcția în curând. Avem parte de cooperare și o atitudine pozitivă din partea autorităților, și există deja un interes semnificativ pentru acest spațiu. Detalii mai specifice pot fi comunicate pe măsură ce proiectul avansează, spune compania pentru Economica.net.
Grupul Supernova anunțase inițial un plan de investiții de minimum 40 de milioane de euro, sumă destinată modernizării tuturor centrelor comerciale din portofoliu și realizării unor extinderi majore în unele dintre acestea, pe parcursul a 3-5 ani.
Compania a intrat pe piața din România în noiembrie 2020, odată cu achiziția centrul comercial Jupiter City din Pitești, pe care l-a rebranduit și renovat complet ulterior.
În 2021, Supernova a cumpărat de la grupul Delhaize spațiile a 6 supermarket-uri Cora. Cele șase locații (3 în București, plus altele în constanța, Bacău și Drobeta-Turnu Severin) au funcționat inițial ca ancore pentru magazinele Cora, preluate ulterior de Carrefour România.
Cele 3 magazine Supernova din București sunt la Carrefour Lujerului, Carrefour Alexandriei și Carrefour Pantelimon.
Te-ar putea interesa și: