Supărare la o grădiniță de stat din București. Părinți: Educatoarea pedepsește copiii pentru picturi și le spune că la școală vor fi praf. „Deja le e frică de școală!”

10 apr. 2023
999 Afișari
Supărare la o grădiniță de stat din București. Părinți: Educatoarea pedepsește copiii pentru picturi și le spune că la școală vor fi praf.
Supărare la o grădiniță de stat din București. Părinți: Educatoarea pedepsește copiii pentru picturi și le spune că la școală vor fi praf. "Deja le e frică de școală!" | Sursă foto: Freepik.com

O poveste referitoare la problemele pe care părinții și copiii le au cu educatoarea de la o grădiniță de stat din București a ieșit la iveală, în mediul online, prin intermediul creatorului digital Aluziva.

Una dintre mame i-a povestit Alinei Greavu toată situația, în speranța că lucrurile s-ar putea remedia, iar cei mici nu ar mai fi pedepsiți pentru comportamente specifice vârstei lor.

Aluziva: Probleme cu educatoarea, întâmpinate la o grădiniță de stat din București

O mămică din București a luat legătura cu Alina Greavu (cunoscută în mediul online sub numele de Aluziva) pentru a povesti situația întâmpinată la grădinița de stat unde băiețelul ei este înscris.

Femeia susține că educatoarea de la Grădinița „101 Dalmațieni” din București îi abuzează pe cei mici și îi pedepsește dacă nu pictează frumos, daca se murdăresc pe mânuțe sau dacă fac gălăgie. Toate aceste comportamente fiind unele normale pentru copiii mici.

Pe lângă asta, mama băiețelului a povestit că cei mici sunt și amenințați dacă nu ascultă de educatoare. Cu toate că și alți părinți au aflat despre aceste probleme, în cadrul ședințelor nu s-au revoltat, cel mai probabil de frică.

Părinții sunt speriați că dacă vor spune ce ii deranjează, educatoarea se va răzbuna pe copiii lor. Iată mesajul trimis de mămica revoltată:

Mesajul mamei revoltate de comportamentul educatoarei
Mesajul mamei revoltate de comportamentul educatoarei | Sursă foto: Instagram-Aluziva

Mai mulți părinți s-au confruntat cu această problemă

Pe lângă mesajul inițial, transmis de femeia deranjată de comportamentul ce i-a fost aplicat copilului ei, au fost făcute publice și mesaje de pe grupul de WhatsApp al părinților. În aceste mesaje se poate observa că situația cu educatoarea abuzivă a fost întâmpinată de mai mulți preșcolari. Unii dintre părinți nu au știut de această situație până sa-i întrebe pe cei mici.

Conversații între părinți pe grupul de WhatsApp
Conversații între părinți pe grupul de WhatsApp | Sursă foto: Instagram-Aluviza

De asemenea, părinții susțin că cei mici sunt speriați din cauza amenințărilor primite de la educatoare. Anumite mămici povestesc că de fiecare dată când îi duc pe copii la grădiniță, aceștia le roagă plângând să nu îi lase acolo și să se întoarcă după ei.

Conversații între părinți pe grupul de WhatsApp
Conversații între părinți pe grupul de WhatsApp | Sursă foto: Instagram-Aluviza

În speranța de a remedia situațiile de acest fel, creatorul de conținut Alina Greavu i-a încurajat pe oameni să trimită e-mailuri pe adresa Asociației ALUZIVA, în cazul în care s-au confruntat cu situații similare.

Ulterior, sesizările vor fi trimise către ONG-ul „Școala Încrederii”. Această organizație va contacta conducerea unității de învățământ și îi va propune o colaborare.

Astfel, profesorii vor putea beneficia de:

  • Consiliere,
  • Coaching,
  • Ateliere,
  • Traininguri.
Mesajul transmis de Alina către comunitatea sa
Mesajul transmis de Alina Greavu către comunitatea sa | Sursă foto: Instagram – Aluziva

Toate acestea vor fi oferite gratuit, astfel încât cadrele didactice să învețe să relaționeze cu blândețe cu cei mici.

Cookies