CONTRIBUTORS

Suntem șase intelectuali acasă. Vrem un club pentru intelectuali în București. Acum facem și petiție. Pentru partiție. 

Se spune că bărbații sunt pe cale de dispariție. Cică, noi, masculii secolului XXI, avem mai puțin de jumătate din lichidul seminal al bunicilor noștri. Dispar oamenii chiar de la sursă. Cică avem și mai puțin timp liber. Și mai stăm și cu mama până la 34 de ani. Eu zic că toate astea sunt valabile și pentru intelectuali. Bine, acuma o să mă întrebați "ce-i aia un intelectual"? 

Mai întâi, ca să nu mai băgați bani la gugăl, las asta pentru o mai cristalină înțelegere: 

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. Intellectualis.

Iar bărbații și intelectualii, se știe, se duc cu băieții în oraș de când lumea. Numai că, dacă bărbații mai găsesc câte o cârciumă de răspântie să se-mbete după fuga din seraiul familistoid, intelectualii sunt singuri și nebuni, așa că, doar ospiciul sau un bar de intelectuali îi mai poate salva..

Cum recomand ospiciul mai degrabă geniilor nemuritoare și reci, intelectualilor de linie le recomand reci și nemuritoare beri la barul pentru ei și numai pentru ei. Devin atât de rari încât ar fi păcat să nu le facem o rezervație dedicată, în care să le putem facilita extincția. 

„Stai că-ți spun eu cum stă treaba!”

“Dar de ce nu s-ar putea aduna la o masă între oameni, ca toți ceilalți!? “ este următoarea întrebare la care simt că vreți să vă răspund.

Pentru că nu există ceva mai dizgrațios ca niște bețivi care încearcă să vorbească după două sute de votcă și două ore de “stai că-ți spun eu cum stă treaba”. 

Este ceva ininteligibil, fals și dăunează grav sănătății.

Intelectualii, dacă-i organizezi, așa narcisici cum sunt, tot înțelegi ceva din jazzul pe care-l ascultă sau din pledoariile pe care le livrează spre veșnica pomenire. Ai cât de cât sentimentul că știu despre ce vorbesc, pe când bețivii ceilalți te invadează, te abuzează și apoi te spun acasă cât de bețiv ești tu și cât de cuminți sunt ei, cei care au plecat la timp. 

Recensământul „Barurilor pentru Intelectuali”

Există baruri pentru intelectuali în România? Dar în București? Foarte puține și foarte sărace. Pe măsura condiției din ce în ce mai puțin “aspiraționale” în generațiile de gnomi ai eficacității. Și sunt din ce în ce mai atacate de grifoni, vasilisci și oameni ai subpământului. 

E greu să găsești un local în care, vorba lui Tudor Arghezi: „Dacă ești prost la Capșa, e imposibil (..), nu ai cum să fii inteligent altundeva, măcar în scris..” 

Azi, Capșa este cea mai puțin intelectuală locantă din București. Acolo mai pun microfoane băieții când trece Marean Vanghelie.

Așa-zisele restaurante literare, așa cum erau o altă dată, pentru că o parte dintre barurile, terasele și cafenelele bucureștene frecventate de scriitori nu mai există. Poate la „Green Hours”-cel mai vechi și greu încercat local cultural din București. 

Par egzamplu, cafeneaua “Fialkowski”, unde pe vremuri mergeau Alexandru Macedonski, I. L. Caragiale (unde, astăzi, se află sediul B1 TV) sau Terasa Oteteleşanu (pe locul căreia este acum clădirea Palatului Telefoanelor) unde erau zilnicii Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Emil Gârleanu, George Coşbuc ș.a., cafeneaua „High-Life” (aflată între hotelul Hilton și Fundația Universitară Carol I), „Café de la Paix” – celebra cafenea a tinerilor scriitori, situată peste drum de “Capşa”, lângă Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” și nenumărate altele, rase de comuniști „pentru prosperiatea întregului popor”

Totuși, vă pot îndruma spre locul unde era odinioară „Cafeneaua Kübler”. Sigur, nu s-a păstrat mai nimic din fosta cafenea, dar poate vă va inspiră să faceți naibii ceva. La Kübler mergeau în fiecare dimineață Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Şt. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Mihail Sadoveanu.

Bucureștiul și Provincia, by names

În București, după Revoluție au mai existat, în sensul că între timp „au trecut în neființă”, următoarele: 

  • „Clubul Prometeus” – cel mai cu ștaif club de intelectuali și jazz ținut de un milionar cu pipă
  •  „Șarpele Roșu” – locul unde cântau Dinică, Iordache, Stelian Nistor, Jurjac și mulți alții, cu Nelu Ploieșteanu’. Azi, demolat.
  • „La Dud”, unde veneau intelectualii anilor ’90.

Mai sunt în viață în Capitala țării:  „Green Hours”; “Londonphone” (închis la 1 dec. 2020), bistroul Muzeului Țăranului Român„J’ai Bistro” sau “Macaz” sau “Mahala” (în care se adună hipsteri ideologizați și marxiști de vogă nouă); „Dana Marijuana”, „Grădina Sticlarilor”,  Cenaclul itinerant „Institutul Blecher” și răsare, din ce în ce mai plină de speranță, Cafeneaua de la Muzeul de Artă Recentă.  

Sau „Papa La Șoni” – Vama Veche (aflat în insolvență și demolare). 

În Cluj sunt doar două, și alea lipite: “Insomnia” și “Sisters”. Iar în Brașov nu am putut remarca decât “Tipografia”. Sau „La Faber” în Timișoara. La Iași, “lumea bună” se adună doar la teatru. 

Așa că, fraților, e groasă!  Le poți număra pe degetele de la două mâini. Pentru 18 milioane de clienți care vor toți să fugă din țară.

Sigur că o să mă întrebați: „De ce nu cuceresc pur și simplu intelectualii un local, pe care să-l transforme într-un loc de fițe intelectuale!?” 

Răspunsul e bun pentru toată România: Pentru că noi nu suntem neam de cuceritori. Noi nu știm decât să invadăm Centrul Vechi al Capitalei, vămile de la graniță cu Grecia și Bulgaria sau mallurile când se dau chestii moca.

En attendant, la Paris…

Ete, poftim că, domnul Beigbeder (ăla cu „Dragostea durează trei ani”) l-a făcut. La Paris, la “Bataclan”, celebra sală de spectacole în care, în 2015, au fost împușcați 90 de oameni într-un atentat terorist. Numai că, în Paris intelectualii sunt foarte mulți, iar la Paris au și voința de a se regenera și aduna pe undeva.

Știți vorba aia a anilor ’90: „Dacă nu noi, cine!?” 

Așa că, vă propun modelul de la Dinamo ( da, da, de la clubul de fotbal Dinamo, unde galeria finanțează echipa din bilete virtuale și bani de-acasă.) Sau cum a făcut Chris Simion cu teatrul cărămidă cu cărămidă, „Grivița 53”

Ce ziceți!? Vă băgați!? 

PS Auziți, dar cum facem la intrare să recunoaștem intelectualii? Le cerem diplomele și operele pe un stick!? De ce nu!? 

Nota B365.ro: In the mean time, Liviu ne-a mai zis și:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button